Cooperativele, temelia succesului agricultorilor francezi

Este de acum bine cunoscut sistemul de organizare al agriculturii franceze după care, trebuie să recunosc, tânjesc. L-aş dori şi în România, de fapt reclădit, dar după un concept european, modern în care adevăraţii proprietari să decidă asupra proprietăţii lor, scrie editorialistul I. Banu in ultima editie a revistei Lumea Satului.

În Franţa, ca de altfel în toate statele lumii unde agricultura este organizată în forme asociative, numite mai peste tot cooperative, membrii acestora se supun unor reguli stabilite de comun acord, dar ordonate de conducătorii acestor structuri.

Odată înscrişi în cooperativă, agricultorii sau crescătorii de animale au multe drepturi, dar şi o mulţime de obligaţii pe care, dacă nu le respectă, riscă să nu mai beneficieze de anumite facilităţi oferite de cooperativă, mergându-se până la excludere.

De pildă, cooperativa asigură diverse servicii, precum aprovizionarea cu input-uri, valorificarea producţiei şi a produşilor din zootehnie, apoi asistenţă veterinară, tehnologii specifice, material biologic vegetal şi animal de mare valoare etc. Iar pentru a se asigura o eficientă utilizare a diverselor forme de sprijin financiar şi material acordate de la bugetul naţional şi cel european, acestea sunt repartizate cu acordul conducerii cooperativei sau prin acestea.

Am enumerat doar o parte dintre aspectele privind modul de organizare şi funcţionare al unei cooperative franceze. Sigur, în alte state lucrurile sunt mai mult sau mai puţin riguroase. Oricum, doar astfel de forme asociative sau dovedit a fi eficiente şi de viitor.