Crescătorii de oi şi capre, membri ai Federaţiei AGROSTAR, pregătesc proteste de stradă, nemulţumiţi fiind de faptul că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nu sprijină acest sector, care realizează exporturi de peste un miliard de euro anual, a anunţat miercuri Federaţia.
„Exportul României de berbecuţi a crescut de la an la an şi a ajuns să depăşească un miliard de euro anual. Dacă acest sector ar fi sprijinit, s-ar putea exporta cel puţin 1,5 miliarde euro de euro, însă politica Ministerului Agriculturii este de a falimenta tot ce mai a mai rămas din agricultura românescă şi de a scoate producătorii români de pe toate pieţele. În alte state membre UE, spre exemplu, în Germania crescătorii de oi primesc ajutoare financiare atât de la stat, cât şi de la autorităţile locale, în timp ce ciobanii din România nu primesc nici formele de sprijin care li se cuvin ca ţară membră UE. În curând vom anunţa calendarul protestelor. Cerem demisia conducerii Ministerului Agriculturii, cea mai incompetentă din ultimii 20 de ani”", a declarat preşedintele AGROSTAR, Niculae Ştefan.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News