Cresterea iepurilor - hrana iepurilor de casa, ce mananca iepurii, furaje verzi, uscate si concentrate pentru iepuri

Iepurele este un animal rozator cu regim vegetarian (ierbivor). Aparatul digestiv al iepurilor se caracterizeaza printr-un sistem redus de masticatie, un stomac voluminos, un intestin lung si un cecum important. La iepuri, hana are o trecere lenta a hranei prin intestin si necesita prezenta unei microflore abundente, antrenanta in procesul digestiv (alimentele raman 48 ore si se elimina in 4 ore).

Aceasta face ca iepurele sa fie predispus la timpanism (balonare), la staze alimentare (slaba evacuare din intestin) si la autointoxicari, mai ales in captivitate. Iepurii au nevoie de ramuri verzi de salcie, plop, fag, tei, salcim, anin pentru a-si toci dintii, dar si pentru valoarea lor nutritiva si influenta substantelor astringente (taninuri) in prevenirea diareei. Continutul nutritiv al ramurilor verzi (saruri minerale, vitamine etc.) asigura o buna digestie si asimilare a furajelor concentrate.

Crescatorul de iepuri trebuie sa tina seama de importanta fiziologiei digestiei la iepuri, suplimentand permanent furajarea obisnuita cu ramuri verzi, frunze si buruieni specifice. De asemenea, el trebuie sa supravegheze cu atentie calitatea nutritiva a furajelor, starea lor de conservare, gradul de umiditate si eventuala toxicitate a ierburilor si buruienilor pe care le foloseste in furajarea iepurilor.

Substanjele alburninoide sau proteice (azotate) asigura dezvoltarea muschilor si a tuturor organelor (carnea). Cresterea este influentata direct de continutul furajelor in albumine, de procentul in materii azotate al frunzelor si al ramurilor verzi. Fanul recoltat tarziu pierde o anumita cantitate de materii azotate, proportional cu depasirea maturitatii plantelor, iar leguminoasele sunt plantele cu cel mai bogat continut in proteine.

Furajele bogate in proteine sunt: turtele si sroturile (de dovleac, de floarea-soarelui si de soia), uruiala de bob, mazare si lupin dulce, laptele praf, faina de carne, de sange, de peste. In timpul gestatiei si dupa aceea, in perioada de lactatie, iepuroaicele au nevoie de furaje bogate in proteine.

Femelele care isi mananca puii sint deseori determinate de lipsa indelungata a furajelor bogate in proteine de origine animala. Substantele hidrocarbonate si grasimile asigura intretinerea caldurii corpului, dau energia nece sara functionarii organelor si formeaza rezervele de grasimi. Acestea se gasesc in fin, otava, paie, ovaz, orz, porumb, secara, tarate, diferite feluri de faina furajera, cartofi, gulii si sfecla.

Pentru ca ratia sa fie bine valorificata, furajele administrate trebuie sa contina in anumite cantitati si intr-un raport corespunzator ambele grupe de substante nutritive: azotate (albumine sau proteine) si neazotate (hidrocarbonate sau hidrati de carbon). Acest raport, numit raport nutritiv, trebuie sa fie strans (1:3) in cazul tineretului inainte si dupa intarcare, mijlociu (1:5) pentru femelele gestante sau in lactatie si larg (1:7—8) pentru reproducatorii aflati in repaus.

Substantele minerale sunt indispensabile cresterii, deoarece - inainte de toate - scheletul este format din fosfat si carbonat de calciu. Amintim prezenta fosforului in muschi, a fierului in hemoglobina singelui, a sulfului in par, a sarii de bucatarie in toate tesuturile si secretiile, Substantele minerale formeaza in corp solutii care permit schimburile intre celule, ceea ce asigura o buna crestere. Sarurile minerale sant cel mai bine asimilate si folosite de organism daca se incorporeaza in furaje (creta furajera, faina de oase, faina de peste, sare).

Vitaminele sunt absolut necesare iar dintre acestea deosebit de insemnata este vitamina A, care se intalneste in furajele verzi, frunze, ramuri tinere, precum si in lapte, faina de peste, ulei de peste. Vitaminele B apara organismul de tulburari nervoase, paralizie si stimuleaza pofta de mancare; ele se gasesc in invelisul grauntelor, in tarate, morcovi.

Legumele si toate furajele proaspete sunt bogate in vitamina C. Pe timpul iernii, ca aport de vitamina C se folosesc napii si morcovii, care depasesc in aceasta privinta de zece ori valoarea sfeclei. Lipsa vitaminei D duce la rahitism, ceea ce se poate constata la tineretul cazat in adaposturi lipsite de lumina (se gaseste in lapte, faina de peste, trifoi, lucerna ).

Vitamina E joaca un rol important in fecundatie, ea se gaseste pretutindeni in furajele verzi, precum si in graul, porumbul si ovazul incoltit. In general, hranirea iepurilor cu furaje lipsite de vitamine provoaca aparitia unor boli grave de subnutritie (carente vitaminice sau avitaminoze). Ca multe alte rozatoare, iepurele isi consuma propriile excremente (coprofagie); acestea sunt bogate in vitamine (indeosebi cele din timpul noptii). De obicei, dimineata se gasesc in boxa numai excrementele eliminate a doua oara.

Experiente recente ale fiziologilor francezi au demonstrat ca iepurii lipsiti de posibilitatea de a-si reingera excrementele din timpul noptii par sa sufere de subnutritie.

Ca rozator de tip ierbivor si granivor, iepurele este adaptat la un regim de hrana vegetarian, nutritia lui bazandu-se pe furajele vegetale. Fiind un animal mancacios, dar nepretentios la mincare, el consuma cu placere, in stare verde sau uscata, atat ierburile si buruienile din gradina, din camp si de pe marginea santurilor, cat si ierburile din fanetele naturale si artificiale, leguminoasele cultivate, legume si zarzavaturi, frunze de copaci, ramuri.

Acestea nu trebuie sa fie prafuite sau recoltate din locuri mlastinoase, infectate. Dupa natura si compozitia lor, principalele furaje folosite in hrana iepurilor apartin urmatoarelor patru categorii: furaje verzi, fibroase, suculente si concentrate. Furajele verzi (masa verde) reprezentate prin nutreturile ierboase ce se administreaza in tot timpul verii sunt cele mai ieftine, au o mare valoare nutritiva si contin multe saruri minerale si vitamine.

Crescatorul de iepuri trebuie sa fie atent ca in ierburile si buruienile pe care le da in hrana iepurilor sa nu fie plante toxice, care pot fi cauza unei mortalitati rapide: cucuta (Conium maculatum), laurul sau ciumafaia (Datura stramonium), maselarita (Hyoscyamus niger), zirna sau umbra noptii (Solanum nigrum) , boglari sau galbenele (Ranunculus sceleratus), brindusa de toarnna (Colchicum automnale), laptele cainelui (Euphorbia falcata), macul rosu (Papaver rhoeas), strigoaia (Veratrum nigrum), omagul (Aconitum toxicum).

De o mare valoare nutritiva pentru iepuri sunt fructele diferitilor arbori si arbusti, precum ramurile verzi de ulm, fag, tei, alun, paducel, salcim, frasin, salcie, anin, mesteacan. Pentru iarna, crescatorul de iepuri trebuie sa se aprovizioneze in cantitati suficiente cu ramuri si frunze, depozitandu-le in spatii aerisite, ferite de mucegaiuri. In boxa iepurelui trebuie sa se gaseasca in permanenta ramuri de arbori si arbusti, altfel rozatorul este nevoit sa roada peretii boxei si utilajele din lemn. Pe langa buruienile, ierburile si verdeturile naturale amintite, o deosebita importanta o prezinta furajele verzi: lucerna, trifoiul, sparceta, borceagul si porumbul furajer.

Acestea, la fel ca plantele salbatice, au marele avantaj ca imbogatesc organismul in calciu usor asimilabil (necesar indeosebi pentru tineret, in perioada de crestere). Pe de alta parte, apa din tesuturile plantelor verzi satisface, in parte, nevoia de adapat a iepurelui. Zarzavaturile constituie de asemenea o buna sursa de furajare a iepurilor, insa acestea nu trebuie date decit in cantitati reduse si nu prea des (varza, frunzele de napi, de sfecla, de conopida si mai putin spanacul, salata).

In cantitati prea mari acestea produc diaree, iar frunzele de varza influenteaza negativ sanatatea iepurilor. Iepurii care consuma timp indelungat frunza de varza, manifesto simptome de insuficienta tiroidiana, desi aceasta glanda s-a dezvoltat excesiv (ca o gusa). Cauza acestei tulburari grave se explica prin actiunea toxica a unor substan¬ce (cianide) din varza. Pe timpul iernii, iepurii pot fi hraniti si cu nutreturi insilozate in mici bazine sau in tuburi de beton (2—3 tuburi a cate 1 m inaltime si cu diametrul de 1—1,5 m).

Furajele fibroase: finul de lucerna, trifoi, borceag, paiele de ovaz etc. Fanul nu trebuie sa lipseasca niciodata, iar in timpul iernii constituie furajul de baza al iepurilor. Dintr-un kilogram de nutreturi verzi (masa verde) rezulta 0,70—0,75 kg fan.

Un fan de calitate buna este cel de leguminoase (lucerna, trifoi) si de graminee (ovazcior, golomat, paius, zizanie, firuta). Fanul recoltat de pe pajistile umede este mai putin indicat, deoarece contine deseori chisti de coccidioza.

Furajele suculente (radacinoase, tuberculi, bostanoase) indicate pentru hrana iepurilor sunt: sfecla, morcovii, napii, gulia, cartofii, pastirnacul, telina, patrunjelul, dovlecii. Se folosesc indeosebi la furajarea din sezonul de iarna. Apa pe care o contin este necesara organismului animalului, sunt insa sarace in proteine.

Furajele concentrate (bogate in proteine si hidrati de carbon) constituie nutreturile de baza in asigurarea productiei in fermele de iepuri de carne.

In aceasta grupa se cuprind urmatoarele furaje: dintre cereale mai ales ovazul, orzul, porumbul, bobul si mazarea; dintre reziduurile industriale taratele (de grau, secara, porumb), praful de moara, sroturile si turtele (de floarea-soarelui, soia, dovleac, in, rapita); dintre produsele si reziduurile de origine animala faina de carne, faina de sange, faina de peste, uleiul de peste, zerul, laptele degresat.

Painea uscata constituie un bun aliment, ca si ramasitele menajere: coji de cartofi, de dovleac, de fructe. Un produs special este drojdia furajera, avand un gust placut si un mare continut de vitamine (B, D si E).

Norme de furajare. Prin norma de furajare se intelege cantitatea zilnica de substance nutritive necesare unui animal, care sa-i asigure desfasurarea normala a tuturor functiilor organismului, pastrarea sanatatii, realizarea productiei planificate si mentinerea calitatilor de reproduce. Normele de furajare se stabilesc in functie de virsta, greutatea si starea fiziologica a iepurilor, dupa felul productiei si dupa sezoanele anului. Pentru timpul iernii, datorita pierderilor de caldura ce se produc in organism, necesarul de unitati nutritive este mai mare.

Ratii furajere. Prin ratie furajera se intelege cantitatea de furaje data zilnic unui animal, care ii satisface acestuia cerintele in substante nutritive, saruri si vitamine. Ratiile furajere se stabilesc in functie de norme si cat mai corespunzator sezonului respectiv. La alcatuirea ratiilor este necesar sa se tina seama si de unele consideratii generale:

Pe cat este posibil, la furajarea iepurilor si la intocmirea ratiilor crescatorul va tine seama si de urmatoarele recomandari practice:

Exista iepuri care refuza la inceput sa bea apa, insa aceasta se intampla fiindca nu li s-a dat niciodata si nu sunt obisnuiti s-o consume.

Fanul trebuie recoltat in faza optima:

Un fan bun, vitaminos (bogat in caroten) se obtine din leguminoase (lucerna, trifoi, sparceta), din graminee (golomat, timoftica, ovascior) sau din otava, uscate rapid. Fanul pentru iepuri trebuie sa aiba un miros placut, aromat si o culoare verde-intensa, sa fie lipsit de praf si mucegaiuri. Fanurile au si efect de balast, necesar unei bune functionari a tubului digestiv.

Fanul de calitate inferioara, precum vrejii de mazare, cocenii si paiele, e bine sa fie sa fie mai intai oparit, imbunatatindu-i-se astfel calitatile gustative; totodata se distrug microbii, ciupercile. Fanul vitaminos (de lucerna sau de otava) poate fi macinat la o moara cu ciocanele si transformat in faina de fan. Depozitarea fanului se face numai dupa ce mai intai a fost bine uscat, cladindu-se in glugi (stoguri) sau sire, pe un teren mai ridicat, uscat si cu asternut gros de paie. Mult mai bun si economic este fanul presat in baloti, care se depoziteaza mai usor si fara pierderi mari (volumul lui se reduce de 5—6 ori).

Suculentele sunt usor digestibile si au un gust mai placut. Radacinoasele (sfecla, morcovii, napii) se administreaza iepurilor numai curatate de pamant si bine spalate. Cartofii se dau curati, inlaturandu-li-se cojile, si deobicei fierti. Datorita continutului mare de apa (70—90%), suculentele sunt expuse mai usor alterarii, iar pentru mentinerea valorii lor nutritive ele trebuie pastrate in locuri uscate si conservate pe timpul iernii in silozuri de suprafata.

La o insilozare de 5 luni, morcovii sufera o pierdere de 16% si sfecla de 10% din greutatea lor initiala. Sfecla si cartofii inghetati se dau numai fierti, iar morcovii dupa ce s-au dezghetat. Cartofii fierti, in amestec cu tarate si cu faina de fan, constituie un bun furaj in timpul iernii.

Folosirea acestora in furajarea iepurilor trebuie facuta dupa o preparare corespunzatoare. Astfel, ovazul este indicat sa se dea inmuiat cand este vorba de iepurasi. Pe cat este posibil, orzul sa fie inmuiat si zdrobit, iar porumbul, mazarea si alte boabe, administrate sub forma de uruiala.

Amestecurile de concentrate sunt cele mai indicate, ele contin furaje variate, bogate in substante nutritive necesare organismului, pe care iepurele le consuma cu multa pofta. In acest scop, pasta umeda este de cea mai buna calitate (usor digestibila, se asimileaza bine si are mare efect in obtinerea sporului de carne).

Ea se prepara din diferite amestecuri de concentrate: uruieli, faina de soia sau de mazare, tarate, faina de carne, sroturi, faina de fan sau din cetina verde de brad, toate bine omogenizate si umectate cu lapte tras, zer sau apa calda. In timpul iernii, pasta se adminstreaza calda: cartofi fierti, la care se adauga tarate, sroturi, faina de carne sau de peste.

Pasta umeda nu trebuie sa fie prea apoasa. Calitatea amestecului poate fi imbunatatita si prin alte adaosuri: plante aromate, urzica tocata, ulei de peste si saruri minerale (creta furajera, praf de carbune si sare de bucatarie). Amestecurile de furaje sunt intocmite dupa retete si se prepara pe cale industriala sub forma varsata (in vrac), granulata sau brichetata.

Cu cat hranirea iepurilor se face mai des, cu atat mai bine sunt consumate furajele si resturile ce ramian sunt mai neinsemnate. Deobicei, ratia zilnica se distribuie vara in trei tainuri si iarna numai de doua ori pe zi. In crescatoriile personale, hrana se da vara in doua tainuri.

Ratia zilnica si tainurile se distribuie diferentiat, dupa starea fiziologica a iepurilor si dupa activitatea lor periodica. Iepurii sunt mult mai activi dimineata si noaptea, in timp ce in restul zilei sunt pasivi, dormiteaza si se sperie la cel mai neinsemnat zgomot. Crescatorul trebuie sa tina seama de aceasta comportare specifica a iepurilor si la distribuirea tainurilor sa caute sa dea concentratele cand ei sint mai activi si consuma mai bine.

De aceea, la distribuirea ratiei in trei tainuri, este indicat sa se aplice schema urmatoare: Important este ca tainurile sa fie date in fiecare zi la aceleasi ore. O atentie deosebita trebuie data, la distribuirea ultimului tain format din concentrate, astfel ca hrana din timpul noptii sa fie substantiala si iepurii sa poata consuma mult in perioada cand sunt activi.

Femelelor in lactatie este bine sa li se dea pasta umeda de trei ori pe zi si seara graunte (pe langa restul furajelor din ratie: ierburi, fin, suculente). In crescatoriile industriale, unde se urmareste intensificarea productiei de carne, seara tarziu (la orele 21-22) se da si al patrulea tain (indeosebi pentru tineret si femelele in lactatie).

Diferentierea administrarii ratiei zilnice este indicat a se face chiar dupa pofta de mincare a iepurilor, reducandu-se tainul la cei care nu si-au consumat toate furajele si suplimentand hrana celor care au consumat-o integral. Inainte de administrarea hranei, vasele trebuie spalate si bine curatate, astfel ca furajele sa nu se puna peste cele neconsumate si sa se altereze repede.

Organismul iepurelui este foarte sensibil si mai ales vara furajele vechi si alterate ii produc tulburari digestive destul de grave. De asemenea crescatorul trebuie sa dea o deosebita atentie schimbarii treptate a regimului de hrana, adica trecerii lente de la regimul verde (vara-toamna) la cel uscat (iarna) si invers. Cand aceasta schimbare se face brusc, iepurii au de suferit, se imbolnavesc si deseori se intampla sa-i gasim morti in boxa. Ca furaj bogat in vitamine se da ovaz sau orz incoltit indeosebi pentru tineret.