Din 6 aprilie a.c., Primăria municipiului Oradea, prin funcţionarii Compartimentului de inspecţie fiscală şi ai Registrului agricol, au început efectuarea unei verificări tematice privind realitatea datelor consemnate în declaraţiile de impunere ce au stat la baza stabilirii impozitului pe terenuri.
Acţiunea de control vizează, în prima etapă, declaraţiile de impunere privind terenurile încadrate, ca şi categorie de folosinţă, la "terenuri neproductive". Această categorie include subcategoriile nisipuri zburătoare, bolovănişuri, stâncării, pietrişuri, râpe, ravene, torenţi, sărături cu crustă, mocirle şi smârcuri, gropi, deponii, halde. În evidenţele fiscale ale municipalităţii figurează 121 de persoane fizice care au declarat că deţin terenuri încadrate la categoria "teren neproductiv", în suprafaţă totală de 17,72 ha, pentru care nu se datorează impozit. Pentru toţi aceşti contribuabili au fost emise avize de inspecţie fiscală, cu începere din 6 aprilie 2010. Proprietarilor de terenuri depistaţi cu declaraţii eronat completate li se vor întocmi procese verbale de verificare în care se va consemna categoria de folosinţă constatată, urmând ca aceştia să îşi completeze declaraţiile de impunere conform proceselor verbale.
Citeste mai mult in Crisana.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Crisana.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News