Cum au ajuns să se usuce serele Iaşului

Judeţul Iaşi avea, înainte de 1989, câteva sute de hectare de sere. Azi, în evidenţele Direcţie Agricole sunt doar 4. Preţul legumelor din pieţele româneşti a ajuns să fie dictat de la Istanbul sau Sevilia. Serele europene asistate de calculator au umplut tarabele pieţelor cu produse ambalate atrăgător, dar păcătoase când vine vorba despre gust. Apetitul pentru câştiguri uşoare, haosul legislativ de după anii `90, lipsa subvenţiilor şi invazia produselor de import au uscat legumicultura.
Cum s-a ajuns aici?

„Au bărbierit tot!”, descriu şefii Agriculturii ieșene modul în care proprietarii „de conjunctură” ai serelor din judeţ le-au administrat imediat după 1990. Atunci a început şi declinul legumiculturii româneşti, un sector care i-a îmbogăţit pe comercianţii de fier vechi sau pe speculatorii imobiliari. Peste sutele de hectare de sere din judeţ s-au ridicat vile sau cartiere de blocuri sau s-a aşezat imaginea dezolantă a abandonului. Cine n-a fost interesat de pământ, a valorificat fierul. „Din lipsă de fonduri, noii proprietari nu au mai cultivat suprafeţele cu legume. Nu au avut bani nici măcar pentru înlocuirea sticlei sparte. Concomitent, preţul fierului a crescut, iar pe fondul crizei, scheletele metalice au fost tăiate şi vândute la Pieta”, ne descrie Magneriu Jalbă, director adjunct în cadrul Direcţiei de Agricultură Iaşi, situaţia din anii `90 a sectorului legumicol. Inventarul spaţiilor destinate culturii de legume sau flori seamănă mai mult cu necrologul agriculturii. „Din serele de la Vlădiceni nu a mai rămas nici un metru pătrat, la Dancu nu mai există nimic. La Victoria, la Cotul Morii nu mai e nici o palmă de teren, iar la Paşcani, din cele 80 de hectare de teren încălzite integral au mai rămas doar două, şi astea sere reci”, ne precizează reprezentantul Direcţiei Agricole.

S-au „umflat” importurile

Peste legislaţia strâmbă, care a obligat proprietarii de sere să menţină obiectul de activitate al unităţilor pentru numai 5 ani, s-a suprapus şi invazia produselor de import cu preţuri mult mai mici, mai aspectuoase, dar nu şi mai gustoase decât ale noastre. „După 1 ianuarie 2007, importul a devenit comerţ intracomunitar, nu s-a mai perceput vamă pentru bunurile din afară. Numai cine nu vroia nu mergea la unguri să vină cu maşina burduşită cu legume”, spune Magneriu Jalbă. Mirajul preţurilor mici şi al imaginii aspectuoase l-a corupt pe consumatorul român, care a trădat legumele diforme, dar sănătoase şi gustoase puse pe tarabă de ţăran. Aici a fost momentul în care legumicultura ar mai fi putut fi salvată, dacă statul român ar fi adoptat o politică sănătoasă şi ar fi negociat corect la nivelul instituţiilor UE subvenţiile pentru acest sector. În lipsa sprijinului financiar oferit de guvern sau de comunitatea europeană legumele de seră de provenienţă internă au ajuns să intre pe piaţă la preţuri mai mult decât duble faţă de cele practicate de producătorii externi. Ceea ce practic a însemnat condamnarea la faliment a agricultorilor autohtoni.

„Băi, tu nu eşti sănătos!”

Cu două hectare de sere reci şi alte zece de solarii, inginerul Mihai Jitaru din Paşcani, administrează printre cele mai mari suprafeţe de culturi legumicole din ţară. Asta nu-l face însă deloc fericit, mai ales că, spune el, munca nu doar că nu este susţinută, dar este descurajată şi chiar batjocorită. „Nu mai are nimeni grija celor care produc, ci doar a speculanţilor şi hoţilor. Nu există nici o preocupare, nici la nivelul Ministerului Agriculturii şi nici al Direcţiilor de Agricultură, pentru a ne întreba măcar ce-i cu noi. E păcat să mai faci producţie! Şmecherii o duc mult mai bine”, spune evident supărat ing Mihai Jitaru, administratorul SC Legume din Paşcani. Nu-l deranjează indolenţa autorităţilor, cât şicanele care nu au contenit în 30 de ani de când lucrează în serele păşcănene. „Nu interesez pe nimeni. De altfel, mi-au spus unii şi în faţă: «Băi, tu nu eşti sănătos!» Numai nu mi-au spus să merg să stau liniştit acasă”, povesteşte ing. Jitaru despre condiţiile în care a ajuns să lucreze cu autorităţile locale sau centrale. Activitatea sa a ajuns „pe linia de plutire”, după cum singur declară, în condiţiile în care încearcă să facă produse calitative, sănătoase, fără suport financiar de la stat. „Ne dau 50 de euro la hectar. Şi nici ăştia nu vin la timp. Gândiţi-vă că francezii primesc 900 de euro şi le este subvenţionată şi motorina”, spune legumicultorul din Paşcani. „Este foarte dificil, nici nu îmi găsesc cuvintele. Nu am cerut niciodată nimic. Cel mult o vorbă bună: «Ce faceţi proştilor aici?» Eu măcar sunt bătrân, am 55 de ani, nu mai am mult de suferit, dar voi, care veniţi din urmă, aţi încurcat-o”, spune ing. Jitaru.

Citeste mai mult in Evenimentul