Fiecare agent economic cu sediul în mediul rural va fi obligat să îşi monteze apometru pe fântâna pe care o foloseşte. În caz contrar e pasibil de o amendă cuprinsă între 35.000 şi 70.000 de lei. Propunerea legislativă, ca şi celebra ordonanţă 44/2008 privind înregistrarea ţăraniloor la Fisc, datează din vremea guvernului Tăriceanu. Actuala putere a scos-o de la naftalină şi argumentează că, în acest mod, ar putea combate efectele secetei printr-o mai bună gestionare (şi taxare!) a apei din subsolul gospodăriilor.
Agenţii economici de la ţară vor fi obligaţi să îşi monteze apometre pe fântâni. Sună amuzant, dar, în zilele noastre, oamenii folosesc mai puţin găleţile şi, din ce în ce mai mult, hidrofoarele. Însă, prin noua măsură, oamenii ajung să plătească apa din propria fântână, iar la nivel de concept micii comercianţi rurali nu înţeleg cum e posibil acest lucru, anunţă Antena3. La nivel economic, cel mai probabil, crâşmele de la sate nu vor mai înregistra nici un fel de profit.
Legea vine şi cu amenzile aferente, care pot atinge şi 35.000 de lei în 24 de ore sau chiar 70.000 de lei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Legea vine şi cu amenzile aferente, care pot atinge şi 35.000 de lei în 24 de ore sau chiar 70.000 de lei.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 4.23 din 11 voturi
Urmareste-ne pe Google News