Exclusiv
Publicat in: Stiri
Consumul regulat de fructe şi legume are doar foarte mic impact în ceea ce priveşte protejarea împotriva cancerului, arată un studiu recent la care au participat peste 500.000 de europeni. Întreaga mitologie cu privire la legumele şi fructele care protejează organismul de diferite forme de cancer a fost răsturnată de cercetarea internaţională care demonstrează că, în astfel de cazuri, boala poate fi prevenită numai în proporţie de 2,5%. Cu toate acestea, experţii subliniază că aportul regulat de fructe şi legume reprezintă un factor important pentru menţinerea unui organism sănătos.
În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomanda populaţiei să consume zilnic cel puţin cinci porţii de fructe şi legume, pentru a preveni cancerul, dar şi alte boli cronice. Îndemnul a dat naştere la numeroase campanii de sănătate publică, mai ales în ţările dezvoltate.

Acest din urmă studiu, la care au participat voluntari din zece ţări europene, confirmă că asocierea dintre aportul de fructe şi legume proaspete şi reducerea posibilităţii de a face cancer este irelevantă.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeste mai mult in Evenimentul Zilei.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Amenzi in piete, depozite si magazine cu privire la fructe si legume
Amenzi in piete, depozite si magazine cu privire la fructe si legume
Ministerul Agriculturii arata ca va pune accent pe indicarea corecta a localitatii de productie,...
Controale in piete, la comerciantii de fructe si legume
Controale in piete, la comerciantii de fructe si legume
Au fost verificate 185 piete agroalimentare, 82 depozite en-gros de legume si fructe, 2920...
Importurile de fructe si legume mai scumpe, favorizate de lipsa echipamentelor necesare fermierilor autohtoni
Importurile de fructe si legume mai scumpe, favorizate de lipsa echipamentelor necesare fermierilor autohtoni
Romania importa fructe si legume mai scumpe decat cele autohtone, intrucat producatorii romani nu...
Controale in piete la comerciantii de fructe si legume autohtone
Controale in piete la comerciantii de fructe si legume autohtone
Avand in vedere cresterea volumului de legume si fructe proaspete, de provenienta autohtona, ce...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton