Publicat in: Stiri
Fermierii, nevoiti sa mai astepte pana cand vor primi ajutorul alocat de Comisia Europeana
Dupa o nou intalnire pe care au avut-o cu ministrul Agriculturii nu s-a ajuns inca la nicio intelegere in privinta modului in care vor fi impartiti cei 11,1 milioane de euro.
Discutiile pe care seful MADR le-a avut cu liderii fermierilor la jumatatea acestei saptamani nu s-au soldat cu niciun rezultat concret in privinta celor 11,1 milioane de euro alocate Romaniei de catre Comisia Europeana drept ajutor pentru fermierii afectati de seceta si de criza laptalui.
 
Dupa noua runda de discutii, inca nu s-a stabilit cum se vor imparti banii respectivi, iar din declaratiile ministrului rezulta ca fermierii vor mai avea de asteptat ceva vreme pana vor putea benficia de aceste ajutoare.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h

 
„Am avut o noua discutie cu intreg sectorul agricol si am incercat sa ne concentram pe ordonanta de urgenta pe care vrem sa o aprobam saptamana viitoare, cu privire la facilitatile fiscale pentru cooperative. Asta a fost subiectul principal. Este adevarat ca am atins si problema despagubirilor pe care le vom acorda pana la sfarsitul anului, in egala masura am atins si problema legata de modalitatea in care vom imparti acele 11,1 milioane de euro, suma care nu este foarte mare raportat la ceea ce platim despagubiri de seceta sau plati directe, subventii pentru agricultura. Aceasta suma in mod categoric, direct sau indirect va merge catre fermieri. Cum vor ajunge urmeaza sa stabilim. Exista un draft astazi de regulament european pe baza caruia sunt acordate acele sume. Draftul spune ca trebuie sa transmitem Comisiei Europene criteriile pe baza carora vom aloca banii, pana la data de 30 noiembrie, urmand ca pana pe 29 februarie sa se faca platile. Noi vrem sa trimitem chiar mai repede acele criterii, pana pe la jumatatea lunii octombrie ne dorim ca acele criterii pe care le stabilim sa ajunga pe masa Comisiei Europene, asa si daca se aproba regulementul pe care tocmai ce l-am primit azi. Speram sa ne miscam mai repede in asa fel incat sa facem platile pana la sfarsitul acestui an”, a declarat ministrul Agriculturii.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Micii fermieri devin o prioritate. Plata subventiilor prezinta schimbari
Micii fermieri devin o prioritate. Plata subventiilor prezinta schimbari
Noul comisar european pentru agricultura, Christophe Hansen, vrea sa schimbe modul in care se...
AFIR: Plati de peste 500 milioane de euro catre fermieri
AFIR: Plati de peste 500 milioane de euro catre fermieri
Aproape jumatate din aceasta suma a fost destinata infiintarii si modernizarii exploatatiilor...

Ultima ora

Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.