Fertilitatea naturala a terenului agricol, din punct de vedere economic

Principala însusire a pamântului o constituie fertilitatea si mai ales capacitatea de sporire continua a acestei fertilitati, daca pamântul este folosit în mod rational. Prin fertilitatea solului se întelege însusirea de a acumula, pastra si pune la dispozitia plantelor substantele nutritive, apa, aerul de care au nevoie pentru cresterea si dezvoltarea lor, însusire folosita si amplificata prin munca omului. Toate solurile poseda o fertilitate naturala, care este determinata de conditiile climatice si hidrologice, de relief precum si de însusirile biologice, chimice si fizice ale solului.
Pamântul, în momentul luarii sale în cultura, se caracterizeaza prin fertilitate naturala. Aceasta fertilitate vine de la natura si este determinata de factori naturali. Daca se face abstractie de conditiile climatice etc., diferenta de fertilitate naturala a terenurilor consta în diferenta de compozitie chimica a stratului superior al solului, adica în continutul sau diferit în materii nutritive pentru plante. Totusi, daca presupunem doua suprafete de teren cu acelasi continut chimic si cu aceeasi fertilitate naturala, fertilitatea lor reala, efectiva va fi diferita, dupa cum aceste materii nutritive se gasesc sub forma mai mult sau mai putin asimilabila si care pot fi nemijlocit valorificate de catre plante.

Folosirea rationala a pamântului în agricultura nu numai ca mentine fertilitatea naturala, dar si creeaza o noua fertilitate, a carei existenta se datoreste investirii de munca vie si materializata. In felul acesta se disting o fertilitate naturala a solului si o fertilitate economica a acestuia.

Fertilitatea naturala si cea nou creata sunt indisolubil legate între ele, formând fertilitatea economica, starea în care se afla forta productiva a muncii, în cazul de fata capacitatea agriculturii de a face ca fertilitatea naturala a solului sa poata fi imediat folosita - capacitate care este diferita pe diferite trepte de dezvoltare. Fertilitatea economica este un moment al fertilitatii naturale a solului, la fel ca si compozitia ei chimica si celelalte proprietati naturale. De aceea, fertilitatea unui teren este egala cu suma fertilitatii naturale a pamântului cultivat si a fertilitatii nou create prin cultura, dar acum devenita naturala.

Cu toate acestea, fertilitatea naturala nu poate fi apreciata ca o fertilitate care s-a format în mod natural. Cel putin în tarile în care terenul este de mult timp cultivat problema fertilitatii naturale initiale este mult influentata de modul de exploatare a pamântului. De aceea, fertilitatea naturala se considera fertilitatea existenta înainte de a o potenta prin lucrari masive de îmbunatatire. Atunci când se fac investitii continue, se schimba mijloacele de productie si structura lor, intereseaza masura în care fertilitatea naturala se modifica, capata o noua potentialitate, îsi ridica calitatile sale.

Se deosebesc urmatoarele categorii de fertilitate, imprimate de caracterul dinamic al fertilitatii solului: fertilitatea naturala, fertilitatea potentata si fertilitatea de tranzitie.

Fertilitatea naturala se determina prin cuantificarea influentei diversilor factori naturali, prin notarea cu note de apreciere a terenurilor agricole de la 1 la 100, ce reprezinta o situatie pentru un moment dat, si anume aceia al întocmirii lucrarilor de referire, al studiilor de bonitare, considerându-se ca se aplica o tehnologie de lucru adecvata. Nivelul de fertilitate astfel determinat nu reprezinta altceva decât un minim de productie de la care se pleaca.

Acest nivel minim de productie exprima înca de la început marile diferentieri ce apar între exploatatiile agricole.

Fertilitatea potentata reprezinta capacitatea de productie a terenurilor modificata ca urmare a folosirii mijloacelor economice de ridicare a fertilitatii actuale prin lucrari de amelioratii funciare. Fertilitatea potentata se evalueaza prin note de bonitare ce capata valori si peste 100 puncte, putând ajunge pe unele parcele la circa 150 - 160 puncte. Capacitatea de productie a terenului ameliorat este estimata prin produsul dintre notele de bonitare naturala si indicii de potentare, evidentiind astfel posibilitatea maxima de crestere a productiei la nivelul cunostintelor actuale ale stiintelor agricole, atunci când sunt aplicate integral toate masurile de ameliorare ireversibila a terenurilor.

Fertilitatea de tranzitie se refera la diferite etape luate în studiu, când se reliefeaza doar aportul unor factori de potentare aplicati pâna la acea data.

Fertilitatea naturala capata o exprimare exacta prin nivelul productiilor ce se pot obtine la diferite culturi pe unitatea de suprafata, creându-se astfel o fertilitate economica sau efectiva. Gradul de fertilitate economica a solului este determinat atât de nivelul de folosire a fertilitatii naturale a solului, cât si de cel al investitiilor, prin care se obtine un adaus de fertilitate. De aceea fertilitatea economica este un însotitor si un rezultat direct al procesului de munca din agricultura, ea neputând fi conceputa în afara acestui proces. Odata cu dezvoltarea stiintelor naturale si a stiintelor agricole se schimba si fertilitatea pamântului, prin faptul ca se modifica mijloacele cu care pot fi valorificate imediat elementele solului.

Introducând notiunea de fertilitate economica se scoate în evidenta rolul muncii în crearea fertilitatii efective, care apare ca un rezultat al actiunii omului asupra solului prin mecanizarea lucrarilor agricole, aplicarea îngrasamintelor, a asolamentelor, a lucrarilor hidropedoameliorative etc., exprimându-se în final, prin nivelul productiei la unitatea de suprafata, productivitatea muncii si masa si rata profitabilitatii în agricultura.

Cresterea fertilitatii solului îsi gaseste expresia în sporirea randamentului la hectar, care reflecta nivelul de fertilitate absoluta a solului. Când sporirea randamentului la hectar este însotita de reducerea costurilor, atunci asistam la cresterea fertilitatii relative a solului.
Fertilitatea relativa a solului reflecta si eficienta economica a folosirii rationale a fertilitatii economice a solului.

Exprimata prin randamentul la unitatea de suprafata sau la unitatea de costuri, fertilitatea pamântului într-una din cele doua forme (absoluta sau relativa) este întotdeauna în functie de factorii de productie sau de factorii de costuri.

Relatia care exprima aceasta dependenta este data de formula:

y = f(x1, x2, ...., xn)
în care: y = fertilitatea
f = functia de productie sau de costuri
xi = factorii de productie sau factorii de costuri
(unde "i" ia valori de la 1 la n)

Din analiza continutului diferitelor categorii de fertilitate a pamântului se poate desprinde pentru practica concluzia ca fertilitatea naturala reprezinta doar baza de pornire pentru desfasurarea unei activitati de productie eficiente si ca determinanta în ultima analiza pentru o astfel de activitate este fertilitatea economica (absoluta si relativa).

Desi folosirea pamântului ca principal mijloc de productie în agricultura depinde de un complex de factori naturali, economici, istorici, tehnici, hotarâtor în aceasta privinta este sistemul de productie , care ofera baza obiectiva pentru cresterea continua, sistematica a fertilitatii economice.