Desi in majoritatea tarilor europene pretul laptelui, materie prima, a scazut semnificativ in ultimele sase luni, in Romania, producatorii tin in continuare la pret. Consecintele ar putea fi dramatice pe termen lung. Multi procesatori se vad nevoiti sa apeleze din ce in ce mai mult la importurile din alte tari, unde laptele este chiar si la jumatate de pret, scrie Gardianul.
Astfel, in Ungaria, principalul furnizor pentru procesatorii din Romania, pretul mediu al materiei prime era, in august 2008, 34 de centi/litru. In decembrie, pretul a scazut la 26 de centi, iar luna aceasta, litrul de lapte a ajuns la 22 de centi.
De asemenea, in Germania, de la 37 de centi/litru in august, laptele a ajuns luna aceasta la doar 26 de centi. In Romania insa, laptele se vinde cu 40 de centi/litru la poarta fermelor, la acelasi pret de aproape un an. Cei mai mari producatori din tara i-au anuntat deja pe fermieri ca, daca nu scad preturile cu 15-20%, la 32 de centi, vor cumpara din import.
„Daca vom lua lapte numai din import, peste un an riscam sa fim dependenti si sa practicam preturile dictate de furnizorii straini. Or asta nimeni nu si-o doreste”, ne-a declarat Valentin Blanaru, directorul executiv al patronatului din industria laptelui – APRIL.
Citeste mai mult in Gardianul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
De asemenea, in Germania, de la 37 de centi/litru in august, laptele a ajuns luna aceasta la doar 26 de centi. In Romania insa, laptele se vinde cu 40 de centi/litru la poarta fermelor, la acelasi pret de aproape un an. Cei mai mari producatori din tara i-au anuntat deja pe fermieri ca, daca nu scad preturile cu 15-20%, la 32 de centi, vor cumpara din import.
„Daca vom lua lapte numai din import, peste un an riscam sa fim dependenti si sa practicam preturile dictate de furnizorii straini. Or asta nimeni nu si-o doreste”, ne-a declarat Valentin Blanaru, directorul executiv al patronatului din industria laptelui – APRIL.
Citeste mai mult in Gardianul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News