Exclusiv
Publicat in: Stiri
Compania Gusto Pufuleţi estimează pentru anul 2010 o creştere de 30% a cifrei de afaceri, la 22 mil. Euro, şi intenţionează să dezvolte prin noi investiţii capacitatea de producţie a fabricii de la Băicoi. În primele 10 luni ale acestui an, compania a anunţat că cifra de afaceri a avansat cu 10%.
''Într-un an în care industria alimentară şi consumul s-au contractat cu aproximativ 40%, pufuleţii au înregistrat, în primele 10 luni din 2009, o creştere cu 10%'', se arata intr-un comunicat de presă al companiei.

"Anul 2009 a adus noi provocări şi noi tendinţe la nivel de business, cât şi la nivelul comportamentului de consum al oamenilor. Este anul în care am luat decizii strategice importante şi ne-am adaptat în mod continuu strategia de business la noi factori de influenţă. Din fericire, industria alimentară a fost şi va fi unul dintre domeniile cel mai puţin afectate de criza economică. Chiar şi în condiţiile în care consumatorii şi-au redimensionat considerabil bugetele alocate coşului zilnic de cumpărături, pufuleţii Gusto au rămas printre preferinţele cotidiene ale românilor'', a declarat Eliodor Apostolescu, unul din cei 2 asociaţi ai companiei Phoenix.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h


Evoluţia vânzărilor din T3 al lui 2009 sprijină această ţintă. Cu o cotă de piaţă de circa 70%, Gusto se situează în fruntea industriei locale producătoare de pufuleţi. Fabrica Phoenix deţinută la Băicoi are o capacitate de producţie de peste 1 mil. de pungi pe zi. Compania deţine în portofoliul său 15 produse, iar pufuleţii sunt exportaţi în 9 ţări, printre care Germania, Anglia, Italia, Olanda, Irlanda, Grecia şi Moldova. Cifra de afaceri înregistrată în anul 2008 s-a ridicat la 15 mil. euro. În iunie 2009, Phoenix a demarat prima sa campanie de promovare pro-optimism pentru marca Gusto, printr-un parteneriat cu artistul Ştefan Popa Popa's.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Salone del Gusto & Terra Madre, 21 October 2010 - imagini postate de comisarul european pentru agricultura Dacian Ciolos
Comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Dacian Ciolos a publicat, pe contul său...
La Torino, „Târgul Ţăranului” şi producătorii săi locali prezintă produse tradiţionale româneşti la evenimentul european Salone del Gusto
În perioada 21-25 octombrie 2010, la invitaţia Slow Food Italia, Asociaţia Grupul de Iniţiativă...
Zemosi, gustosi, dulci ca mierea si scumpi ca aurul: pepenii de Dabuleni (VIDEO)
Daca unii cultivatori vand faimosii pepeni cu 3.000 de lei vechi la marginea campului, altii prefera...
Ziarul Unirea: Ouăle produse în fermele din Alba sunt sănătoase şi gustoase
Ouăle produse în cele 5 ferme din judeţ sunt sănătoase şi nu reprezintă un pericol pentru...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton