Exclusiv
Publicat in: Stiri
Culturile de cartofi din Harghita sunt ameninţate de un atac de mană fără precedent, favorizat de condiţiile meteo din ultima perioadă. In judetul Giurgiu, mana a atacat puternic si culturile legumicole.
Directorul Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Torok Jeno, a declarat, marţi, că presiunea de atac a manei asupra cartofului este cea mai mare din ultimii 30 ani şi este generată de condiţiile climatice care favorizează apariţia acestei boli, cu ceaţă dimineaţa, apoi temperaturi foarte ridicate, urmate de ploi puternice.
De altfel, monitorizările DADR Harghita arată că din 50 de zile, 36 au fost ploioase, cu cantităţi foarte mari de precipitaţii.

Oamenii spun că ''a fost atât de multă apă încât abia au putut intra tractoarele în lanuri pentru efectuarea de tratamente'', existând situaţii în care cartofii au fost stropiţi, iar ploaia a spălat imediat substanţa folosită pentru combaterea manei. La iniţiativa Prefecturii, specialiştii din teritoriu ai DADR Harghita şi cei ai Direcţiei de Protecţia Plantelor au inventariat peste 9.000 din cele 11.000 de hectare cultivate cu cartofi şi au făcut o statistică a suprafeţelor afectate de mană. Datele arată că 2.400 de hectare de cartofi sunt afectate între 0 şi 25 la sută, în 3.718 hectare s-a semnalat prezenţa manei între 25 şi 50 la sută, 2.710 hectare sunt afectate între 50 şi 75 la sută, iar în cazul a 394 de hectare prezenţa manei este cuprinsă între 75 şi 100%.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h


Potrivit sursei citate, la presiunea de atac asupra manei nu rezistă decât 10-20 la sută dintre producătorii care au efectuat 5-6 tratamente împotriva acestei boli. Torok Jeno a recomandat celor care au putere financiară şi ale căror culturi sunt atacate sub 50 la sută să efectueze stropiri cu substanţe sistemice. Acolo unde atacul este de peste 50 sau 75 la sută se recomandă distrugerea vrejurilor, chimic, mecanic sau manual, pentru ca mana să nu intre şi în tuberculi. Directorul DADR Harghita a explicat că pierderile nu vor fi foarte mari pentru unităţile producătoare de sămânţă de cartofi şi la acei producători care au efectuat suficiente tratamente. Un calcul simplu arată, însă, că pierderile provocate de mană în culturile de cartofi din judeţ vor fi de 77 mii de tone, ceea ce înseamnă pagube cuprinse între 31 şi 35 milioane de lei.

La acestea se adaugă şi pierderile provocate de inundaţiile şi vijeliile din ultima perioadă. Aceste fenomene meteo au afectat 535 de hectare de cartofi, valoarea estimată a pierderilor fiind de 2,3 milioane de lei. Torok Jeno are şi o veste bună pentru producătorii de cartofi care vor reuşi să efectueze suficiente tratamente şi să ţină mana sub control. El spune că preţul cartofului va creşte, în condiţiile în care şi celelalte ţări europene, precum Ungaria sau Polonia au fost afectate de aceleaşi fenomene climatice. Vremea nefavorabilă, cu ploi însemnate cantitativ, însoţite de grindină, a pus în pericol şi culturile de grâu, multe dintre lanuri fiind culcate, fapt care va afecta calitatea grâului recoltat.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Casa Verde Fotovoltaice 2023: Termenul se amana
Casa Verde Fotovoltaice 2023: Termenul se amana
Conducerea AFM anuntase initial un termen mai rapid pentru publicarea acestei liste, insa...
APIA atrage atentia! Subventiile care intra in cont saptamana aceasta
APIA atrage atentia! Subventiile care intra in cont saptamana aceasta
In acest sens, autorizarea platilor s-a desfasurat si in weekend, cat au fost introduse la plata...
3,9 milioane de euro s-au virat intr-o singura saptamana catre fermieri
3,9 milioane de euro s-au virat intr-o singura saptamana catre fermieri
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a anuntat luni, 22 august, ca peste 3,9 milioane...
Oros, MADR: Fermierii se pot inscrie la APIA saptamana viitoare pentru despagubiri
Oros, MADR: Fermierii se pot inscrie la APIA saptamana viitoare pentru despagubiri
Dupa ce noi am incheiat intalnirea cu liderii fermierilor, Ordonanta a plecat la Ministerul...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016