În numai doi ani, preţul cabalinelor de la herghelia de la Cislău s-a înjumătăţit şi acum costă chiar de zece ori mai puţin decât în Occident.
Specialiştii consideră că principala cauză este lipsa unui hipodrom pentru galop în România, unde caii ar fi trebuit clasificaţi în funcţie de premiile obţinute. Fără acesta, la licitaţii se mai prezintă doar câţiva clienţi, care îşi doresc cai doar pentru propriul agrement, nu pentru concursuri hipice.
Cum în ultima vreme vânzarea cailor a stagnat, iar reproducerea a continuat, grajdurile sunt neîncăpătoare, conducerea hergheliei fiind nevoită să coboare foarte mult preţul de vânzare. Un cal care în alte condiţii ar fi valorat 2000 de euro, se vinde acum chiar şi cu 3.000 de lei, sumă care, de exemplu, este chiar mai mică decât avansul dat de stat în programul Rabla.
”Fiecare cal se vinde după cum este antrenat şi cunoscut în lume. Atunci când exista hipodrom şi caii alergau, după fiecare reuniune, împătimiţii de cai ofereau preţuri mari, cât ceream noi.
Citeste m

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
”Fiecare cal se vinde după cum este antrenat şi cunoscut în lume. Atunci când exista hipodrom şi caii alergau, după fiecare reuniune, împătimiţii de cai ofereau preţuri mari, cât ceream noi.
Citeste m
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 4.67 din 3 voturi
Urmareste-ne pe Google News