Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ICSI Râmnicu Vâlcea vă invită, joi si vineri, la o degustare de vinuri veritabile
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice ICSI Râmnicu Vâlcea participă în perioada 28 - 29 octombrie 2010 la conferinţa internaţională 'Euro Wine', care se desfăşoară la Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea, fiind organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Invitaţi sunt producători, distribuitori şi importatori de vin. Reprezentanţii institutului vâlcean participă la această conferinţă deoarece ICSI Râmnicu Vâlcea şi-a câştigat în ultimii ani o reputaţie remarcabilă în detectarea vinului falsificat, dar şi în analiza oricărei băuturi.
Calitatea vinului sau a mierii, analizată la ICSI Râmnicu Vâlcea
Activitatea de analiză şi stabilire a amprentei vinurilor a început la Râmnicu Vâlcea încă din anul 2004, în urma unui proiect de cercetare al Ministerului Economiei şi Comerţului, împreună cu Academia Română. În perioada 2004 - 2007, la Râmnicu Vâlcea s-au realizat analize izotopice ale unor probe furnizate de Centrul de Oenologie Iaşi, iar, din anul 2007, institutul vâlcean a început să furnizeze servicii de acest gen şi pentru alţi clienţi. Aproape toate podgoriile mari din ţară au laboratoare de analiză, dar acolo se efectuează numai analizele de bază. Doar la institutul din Râmnicu Vâlcea şi la un institut similar, din Cluj, se efectuează şi analize izotopice.
'La Râmnicu Vâlcea se face amprentarea izotopică a vinului. Strugurele are o amprentă, un fel de ADN, care este unică, în funcţie de climă sau poziţia geografică a podgoriei. Această analiză se face anual, în mod normal, pentru a caracteriza lotul de vin produs într-un an. Se poate stabili astfel dacă vinul are adaosuri de zahăr sau exces de apă. Noi am vrut să conştientizăm producătorii că, prin eliminarea falsurilor de pe piaţă, toţi au de câştigat pe termen lung', explică Roxana Ionete, şef departament cercetare în cadrul ICSI Râmnicu Vâlcea.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Laboratorul de la Râmnicu Vâlcea a costat aproximativ două milioane de euro şi pot fi depistate acum prin analiză nu doar falsurile din vin, ci şi cele din miere. Ţinând cont de specificul zonei, cercetătorii vâlceni pot stabili şi nivelul de pesticide din fructe.
'Începând din acest an depistăm şi falsurile din miere sau pesticidele din fructe şi legume. Prin analizele făcute la institut putem depista nivelul de zahăr sau de apă adăugate în vin sau în miere. Aceleaşi analize le putem face la sucurile naturale, pentru a vedea dacă sunt contrafăcute, la băuturile spirtoase sau la alimente, pentru a depista toxinele', a precizat prof. univ. dr. Ioan Ştefănescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice ICSI Râmnicu Vâlcea.
Institutul s-a orientat în ultimii ani spre cercetări în domeniul industriei alimentare, pentru că, din anul 2011, Uniunea Europeană impune norme extrem de riguroase în ceea ce priveşte calitatea produselor. Preţul cel mai mic al unei analize este de la 25 de euro, dar o analiză poate ajunge şi la 200 de euro, în funcţie de buletinul solicitat.
Degustare de vinuri la Călimăneşti
Laboratorul de autentificare a vinurilor de la ICSI Râmnicu Vâlcea va fi prezentat vineri, 29 octombrie, de la ora 10.30, la Centrul de Afaceri Flandra - Vâlcea de directorul general al institutului vâlcean, prof. univ. dr. Ioan Ştefănescu, dar şi de Roxana Ionele, Diana Costinel şi Raluca Vremera, în cadrul conferinţei internaţionale Euro-Wine. Vineri, la ora 14.00, participanţii la conferinţa internaţională vor vizita laboratorul de autentificare a vinurilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice Râmnicu Vâlcea.
Joi, 28 octombrie, de la ora 18.00, deschiderea conferinţei se va face printr-o recepţie de bun venit, la Centrul Expoziţional Seaca de la Călimăneşti, în cadrul căreia va avea loc şi o degustare de vinuri oferită de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească.
Autor:
Dragos Serban
Newsletter gratuit
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News