Povestea tractorului-puzzle a început în urmă cu nouă ani. Chiar dacă era sărac, i se părea absurd să bată cinci kilometri zilnic, pe jos, din sat până la magazinul din comună. Apoi, mai erau şi muncile agricole, căci, vorba lui, „cine mai lucră pământul cu caii în secolul XXI?!”.
Aşa că, împins de sărăcie, Iliuţă Jurca a adunat diverse componente de maşini de prin sat şi s-a pus pe ciocănit şi şurubărit până când, după patru ani de meştereală, a construit minunea la care mai repară câte ceva şi acum.
Iliuţă Jurca are cum 35 de ani şi îşi conduce mândru tractorul unicat. În urmă cu nouă ani, pe când era prea sărac ca să-şi permită o maşină sau măcar un tractor adevărat, i-a venit o idee. Cum toată copilăria s-a învârtit în jurul tatălui său, Iosif, fost mecanic la IAS, ideile s-au legat cu uşurinţă. Astfel, de la proiect până la maşinăria care duduie pe drumul de ţară n-a trecut mult timp
.
Era prin anul 2000 când Iliuţă a cumpărat, cu câţiva lei, o semănătoare nemţească Fariman, veche de 50 de ani. Fusese părăsită într-o gospodărie de un neamţ plecat în Germania. „Aveam vreo 26-27 de ani când m-am apucat de construit tractorul. Nu lucram atunci niciunde, aşa că de unde să fi avut bani să-mi iau unul nou? În patru ani lam terminat şi merge şi acum fără probleme. Fac peste 100 de kilometri cu el, săptămânal, la câmp şi pe drumuri. Acum trebuie să aflu lanţ pentru transmisie şi cauciucuri pentru roţile motrice”, zice bărbatul.
În acte, figurează ca şasiu
Tractorul-puzzle consumă o jumătate de litru de motorină ca să parcurgă 25 de kilometri de „drum întins”. „La teren accidentat, problema se pune altfel, maşinăria consumă. Oricum, merge foarte bine şi ca jeep, e o adevărată maşină de teren”, se laudă constructorul tractorului-puzzle.
„Tractorul nu e omologat, figurează ca şasiu, ceea ce înseamnă că nu poate merge pe drumurile publice, dar pe câmp e numai bun”, spune Iliuţă. În urmă cu doi ani, nişte ingineri din Cehia au vrut săi cumpere maşinăria, ca s-o expună ca piesă de muzeu, zice Iliuţă. Până la urmă, au abandonat ideea din cauza complicaţiilor vamale. Dar au fost impresionaţi de piesele „străvechi” din corpul tractorului. Nici consătenii lui Iliuţă nu prididesc cu mirarea ori
de câte ori îl văd pe drum sau pe câmp. În afară de soţia Tincuţa, cel mai mândru de isprăvile lui este însă bunicul său, Ilie Jurca, de 94 de ani.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Iliuţă Jurca are cum 35 de ani şi îşi conduce mândru tractorul unicat. În urmă cu nouă ani, pe când era prea sărac ca să-şi permită o maşină sau măcar un tractor adevărat, i-a venit o idee. Cum toată copilăria s-a învârtit în jurul tatălui său, Iosif, fost mecanic la IAS, ideile s-au legat cu uşurinţă. Astfel, de la proiect până la maşinăria care duduie pe drumul de ţară n-a trecut mult timp
.
Era prin anul 2000 când Iliuţă a cumpărat, cu câţiva lei, o semănătoare nemţească Fariman, veche de 50 de ani. Fusese părăsită într-o gospodărie de un neamţ plecat în Germania. „Aveam vreo 26-27 de ani când m-am apucat de construit tractorul. Nu lucram atunci niciunde, aşa că de unde să fi avut bani să-mi iau unul nou? În patru ani lam terminat şi merge şi acum fără probleme. Fac peste 100 de kilometri cu el, săptămânal, la câmp şi pe drumuri. Acum trebuie să aflu lanţ pentru transmisie şi cauciucuri pentru roţile motrice”, zice bărbatul.
În acte, figurează ca şasiu
Tractorul-puzzle consumă o jumătate de litru de motorină ca să parcurgă 25 de kilometri de „drum întins”. „La teren accidentat, problema se pune altfel, maşinăria consumă. Oricum, merge foarte bine şi ca jeep, e o adevărată maşină de teren”, se laudă constructorul tractorului-puzzle.
„Tractorul nu e omologat, figurează ca şasiu, ceea ce înseamnă că nu poate merge pe drumurile publice, dar pe câmp e numai bun”, spune Iliuţă. În urmă cu doi ani, nişte ingineri din Cehia au vrut săi cumpere maşinăria, ca s-o expună ca piesă de muzeu, zice Iliuţă. Până la urmă, au abandonat ideea din cauza complicaţiilor vamale. Dar au fost impresionaţi de piesele „străvechi” din corpul tractorului. Nici consătenii lui Iliuţă nu prididesc cu mirarea ori
de câte ori îl văd pe drum sau pe câmp. În afară de soţia Tincuţa, cel mai mândru de isprăvile lui este însă bunicul său, Ilie Jurca, de 94 de ani.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News