Ing. Constantin Burlacu: Importanţa arăturii de toamnă la cartof

Arătura adâncă de toamnă este una din cele mai importante lucrări ale solului, care constă din întoarcerea, mărunţirea şi amestecarea unui strat mai gros din partea superioară a profilului de sol fertil. Prin această lucrare se realizează afânarea şi aerarea puternică a solului pe adâncimea respectivă, ceea ce duce la îmbunătăţirea stării fizice, hidro - fizice şi de aeraţie a acestuia, condiţie necesară activităţii tuturor factorilor care mijlocesc transformarea materiei organice şi anorganice din sol în forme accesibile plantelor.
Totodată prin arătură se crează condiţii favorabile pentru executarea altor lucrări ale solului, de la pregătirea patului germinativ până inclusiv la recoltare.

Prin arătură se încorporează şi se amestecă în sol resturile vegetale, îngrăşămintele şi organice. Se măreşte capacitatea de primire şi înmagazinare a apei, mai ales din precipitaţiile din toamnă şi iarnă. De asemenea, creşte şi capacitatea de aerare a solului, condiţie esenţială pentru cultura cartofului. Datorită răsturnării brazdelor, prin arătură se distrug o mare parte din buruieni. Foarte multe seminţe de buruieni sunt forţate să germineze mai repede, iar restul seminţelor se introduc în straturile mai adânci, de unde nu mai pot germina. Din straturile mai adânci se aduc la suprafaţă o serie de larve, dăunători, care sunt distruşi la suprafaţa solului.

Prin1 întoarcerea stratului arat se aduce la suprafaţă o parte din săruri şi substanţe coloidale transportate în adâncime de apa care se infiltrează. Este de asemenea adus la suprafaţă sol cu structură mai bună, iar cel de la suprafaţă, cu structura mai degradată, este introdus în adâcime, unde acesta se reface. În sol afânat pătrunde mai mult aer bogat în oxigen, iar schimbarea aerului încărcat cu bioxid de carbon şi alte gaze provenite din descompunerea materiei organice se realizează cu o mai mare intensitate.

În stratul arat sistemul radicular se dezvoltă mai bine şi pătrunde mai adânc.

Încorporarea resturilor vegetale, aerarea, îmbunătăţirea regimului hidric şi cel termic, determină o activitate mai intensă a tuturor categoriilor de microorganisme, inclusiv a celor fixatoare de azot, pe întreaga adâncime a stratului arat. În stratul arat comparativ cu solul nearat, datorită dezvoltării puternice a microorganismelor fixatoare de azot (în condiţii de aerare), în decurs de un an creşte conţinutul de azot nitric de 10-17 ori. Aceste creşteri sunt de două ori mai mari la arătura de vară, faţă de cea efectuată toamna. În sol arat datorită proceselor de nitrificare intensă, se produc cantităţi mari de acid azotic şi se formează nitraţi, care sunt săruri uşor asimilabile.

Datorită arăturii creşte de asemenea şi conţinutul de bioxid de carbon în sol, care trecând în acid carbonic amplifică procesele de alterare a mineraleleor. Datorită condiţiilor create de arătură, toate reacţiile petrecute în sol determină în final şi sporirea conţinutului de fosfor, de potasiu şi de acizi humici sub forma sărurilor solubile, în cantităţi mult mai mari decât în solul nearat (Dorneanu, A. 1976).

Prin arătură greutatea volumetrică a solului se reduce. Solul îşi revine la densitatea iniţială în stratul de 0 - 20 cm. (în urma tasării), numai după circa 3 - 9 luni de la arătură, în funcţie de gradul de mecanizare, numărul de lucrări efectuate, condiţiile de sol şi agrotehnice.

Calitatea arăturii depinde în primul rând de gradul de tasare şi de umiditate a solului. Pe solurile tasate şi umede, rezultă o arătură de proastă calitate. Aratul în sol uscat, în zonele secetoase, este practica cea mai păgubitoare, deoarece cresc pierderile de apă, iar bulgării formaţi se mărunţesc foarte greu până în primăvară.

Dat fiind pretenţiile culturii cartofului, o arătură necorespunzătoare nu se mai poate corecta ulterior prin alte lucrări. Dacă totuşi se execută lucrări pentru corectarea arăturii, acestea duc la tasarea solului şi măresc cheltuielile de producţie. După o arătură de proastă calitate, superficială şi bolovănoasă, pregătirea patului germinativ primăvara, va necesita mai multe lucrări cu discul sau alte unelte, în urma cărora solul, chiar dacă va fi mărunţit la suprafaţă, se tasează în profunzime. Ca urmare plantarea va fi necorespunzătoare, deoarece nu se vor putea realiza biloane suficient de mari, ceea ce va face necesară executarea unui număr mai mare de praşile şi rebilonări.

Aceste lucrări însă tasează şi mai accentuat solul, reduc producţia şi măresc cheltuielile.

Pe soluri uşoare sau mijlocii, bine structurate, dacă se execută o arătură de bună calitate şi care se nivelează din toamnă, primăvara se poate planta direct fără a mai fi nevoie de pregătirea patului germinativ. Asemenea situaţii sunt foarte avantajoase, deoarece solul se tasează mai puţin, se poate economisi timp, combustibil şi bani, iar plantarea se poate face mai timpuriu, ceea ce este în avantajul producţiei.

Modul de executare a arăturii

Arătura trebuie făcută după un plan pregătit din timp, şi în acest fel se poate creşte mult productivitatea şi se valorifică mai bine timpul de lucru. Pentru reducerea consumului de motorină (combustibil) se va avea în vedere buna ascuţire a brăzdarelor, care se vor schimba sau reascuţi când uzura lor depăşeşte 1 mm. (în caz contrar consumul de combustibil creşte cu 10-20%).

În funcţie de tipul de sol şi de adâncimea arăturii propusă, plugurile se vor echipa cu 3 sau 4 trupiţe. Se va evita însă pe cât posibil, creşterea lăţimii de lucru prin reducerea neântemeiată a adâncimii de lucru.

Arătura cu plugurile clasice se poate executa după două metode: în lături sau în părţi şi la cormană. Pentru executarea arăturii în lături agregatul se deplasează de la marginea tarlalei, spre interior.

La terminarea arăturii pe mijlocul tarlalei rămâne un şanţ. Pentru executarea arăturii la cormană, agregatul se deplasează de la mijlocul tarlalei spre margini. La terminarea arăturii pe mijlocul tarlalei rămâne o coamă, iar la cele două margini câte un şanţ. Pe parcele mari este recomandat să se execute arătura după metoda mixtă. În acest caz deplasarea agregatului se face după metodele la cormană şi în lături, folosind sistemul de deplasare combinat pentru a reduce numărul de creste şi şanţuri.

Când se folosesc plugurile reversibile, se poate realiza o arătură într-o singură parte, prin care se evită formarea coamelor sau a şanţurilor dintre postate şi de asemenea se reduc deplasările în gol ale agregatului la întoarcere. Arătura se execută de regulă perpendicular pe direcţia pe care se va planta cartoful (direcţia rândurilor de cartof) cu scopul asigurării adâncimii uniforme de plantare.

Adâncimea arăturii depinde în primul rând de grosimea stratului de sol fertil, de textura solului şi de gradul de tasare pe profil. Pe solurile profunde se ară la adâncimea de 30-35 cm., iar pe solurile cu stratul fertil subţire sau pe solurile uşoare şi afânate la adâncimea de 20-25 cm.

Pe solurile cu mult schelet (pietroase) adâncimea se reglează în aşa fel, ca în urma plugului să nu se aducă la suprafaţă acest material sau roca mamă. Pe majoritatea solurilor dar mai ales pe cele tasate şi impermiabile (dar profunde) s-a dovedit benefică executarea arăturii de bază cu subsolaj la adâncimea de 30-32+15 cm. sau arătură+afânare adâncă la 40-60 cm.

Folosirea plugului cu subsolier se recomandă însă numai pe terenurile unde valoarea sporurilor de producţie depăşeşte cheltuielile cu această lucrare. Este cunoscut faptul că prin foloirea subsolierelor se măreşte considerabil rezistenţa la tracţiune şi implicit consumul de combustibil. Sporurile de producţie ce se pot obţine în urma subsolajului pot ajunge la peste 19% (Veres, L. 1977).

Adâncimea arăturii se va modifica de la an la an cu câţiva centimetri pentru a nu se forma hartpan. În cazul în care se formează hartpanul, sau sub nivelul arăturii există un strat mai tasat care este impermiabil (situaţie frecventă în cazul irigării) se recomandă subsolajul la 10-15 cm. sub talpa plugului. Pe solurile la care sub nivelul arăturii există un strat impermiabil şi tasat mai gros, se va executa afânarea adâncă.

În condiţii de irigare adâncimea arăturii trebuie să fie mai mare, pentru ca apa să se repartizeze mai uniform pe profil, iar rădăcinile plantelor să pătrundă mai uşor în profunzime.

Când miriştea este mare sau în cazul solelor înierbate, lucerniere etc. se va folosi plugul cu antetrupiţă (cu dublă răsturnare) pentru a realiza o mai bună încorporare şi amestecare. Gradul de mărunţire şi de întoarcere a brazdei la arătură este condiţionată de viteza de înaintare a plugului.

La viteze sub 5 km/h. se realizează o bună întoarcere dar mărunţirea este mai slabă. La viteze între 5-7 km/h. (cele mai corespunzătoare) se realizează, atât o întoarcere bună, cât şi o mărunţire puternică, iar la viteze de peste 7 km/h creşte gradul de mărunţire, dar nu se realizează o întoarcere uniformă.

Datorită rotaţiei, în care alternează cultura de cartof cu cereale păioase, care necesită arături mai puţin adânci, se realizează şi alternarea adâncimii arăturii de la un an la altul, măsură agrotehnică cu un efect foarte favorabil din toate punctele de vedere. Este obligatoriu ca la arat în agregat cu plugul să lucreze şi grapa stelată sau grapa cu colţi (în cazul solurilor mai uşoare), cu care se asigură mărunţirea şi nivelarea suprafeţei arăturii.

Dacă, totuşi (din motive bine întemeiate) nuse lucrează în acest mod, suprafaţa arăturii trebuie nivelată cât mai repede, eventual după zvântarea arăturii, dar înainte ca brazdele să se usuce prea tare. Pentru aceasta se va folosi grapa cu discuri, grapa cu colţi sau altă unealtă corespunzătoare. Nu se folosesc frezele.

Solurile care sunt prea grele, compacte sau prea umede în momentul executării arăturii, motiv pentru care se renunţă la grapa stelată, ori nu sunt propice culturii cartofului, ori nu este bine ales momentul aratului în relaţie cu umiditatea solului. Arătura prelucrată toamna cu grapa stelată nu se tasează mai puternic peste iarnă şi nu face nici crustă primăvara dacă se lucrează la timp. Are aceaşi capacitate de reţinere a apei, ca şi cea neprelucrată, iar efectul gerului acţionează mai bine peste iarnă, mărunţând mai uşor şi mai uniform bulgării de sol, care sunt mai mici. Primăvara solul este mai nivelat, se zvântă mai repede, se usucă mai puţin şi se lucrează mai bine şi mai uşor, cu cheltuieli mai reduse.

Pe baza observaţiilor îndelungate am constatat, că lăsarea arăturii toamna în stare de brazde crude, pe motivul, că se acumulează mai multă apă în sol, sau că se manifestă mai bine efectul gerului, nu este o soluţie bună. Această practică poate da rezultate (în vederea acumulării unei cantităţi mai mari de apă) eventual în zonele în care iarna zăpada este spulberată şi viscolită, ducând la dezgolirea suprafeţelor arate.

Momentul şi perioada optimă de executare a arăturii

Este foarte importantă alegerea timpului potrivit pentru executarea arăturii, deoarece lucrarea efectuată la un moment necorespunzător, pe lângă calitatea proastă a lucrării, poate distruge structura solului pe mai mulţi ani. În cazul în care arătura se face spre sfârşitul verii-începutul toamnei au loc procese intense de descompunere a resturilor vegetale, de nitrificare şi oxidare a diverşilor compuşi minerali.

Ca urmare se acumulează cantităţi însemnate de substanţe nutritive în forme uşor accesibile plantelor. Dacă arătura se face mai târziu (noiembrie începutul lui decembrie) procesele de mineralizare a materiei organice şi de nitrificare sunt mult mai reduse, ele continuându-se mai mult în primăvara anului următor. Arătura adâncă de toamnă se execută în diferite perioade, în funcţie de zona pedoclimatică. În zonele mai reci şi mai umede, (zona colinară) se execută în perioada septembrie-octombrie, cel târziu la începutul lui noiembrie, iar în zonele mai calde şi mai uscate în luna noiembrie, până la sfârşitul lunii.

Arăturile trebuie executate cu 2-3 săptămâni înainte de îngheţarea solului şi până la venirea perioadei ploioase sau căderea zăpezii.

După arătura de toamnă condiţiile termice din sol de peste 8-10 0C trebuie să mai permită încă cel puţin 2-3 săptămâni continuarea proceselor microbiene de mineralizare şi transformare a materiei organice şi a îngrăşămintelor încorporate, procese începute după dezmiriştit.

Pe solurile mai uşoare, bine structurate, care nu se tasează şi în zonele cu mai puţine precipitaţii, arăturile se execută mai timpuriu, de la începutul lunii septembrie până spre sfârşitul lunii.

Pe solurile mai grele, cu tendinţe de tasare şi compactare, arăturile se execută în luna octombrie începutul lunii noiembrie. Întârzierea arăturilor în noiembrie-decembrie, sau chiar mai târziu, când solul este prea umed sau îngheţat, se face în detrimentul calităţii şi a adâncimii acestora.

Din punct de vedere al umidităţii solului momentul optim de executare a arăturii este când brazda se ravarsă bine şi se poate mărunţi cu grapa stelată. Umiditatea optimă din sol pentru executarea arăturii este de 50-60% din capacitatea de câmp pentru apă a acestuia (15-20% apă la 100 g. sol uscat) pentru solurile argiloase: 50-70% din capacitatea de câmp (18-20% apă la 100 g sol uscat) pe solurile lutoase şi 70-85% din capacitatea de câmp (10-16% apă la 100 g. sol uscat) pe solurile nisipoase.

Dacă umiditatea solului scade aproape de coieficientul de ofilire, arătura devine bolovănoasă, greu de mărunţit şi de lucrat. Aceşti bolovani nu se desfac nici peste iarnă, deoarece apa nu pătrunde în ei şi astfel efectul gerului nu se poate manifesta. Arătura executată la umiditate ridicată a solului, aproape (sau peste) valoarea capacităţii de câmp pentru apă, devine clisoasă, care după uscare formează de asemenea bolovani greu de sfărmat.

Lucrările pe un sol umed, produc tasare puternică, iar din cauza patinărilor creşte consumul de motorină.

Pentru cultura cartofului nu se recomandă arătura de primăvară şi în nici un caz arăturile executate în timpul iernii. Dacă totuşi din nevoie se ară primăvara, lucrarea se va executa numai la o umiditate optimă a solului şi se va prelucra imediat, cu discul sau cultivatorul (pentru a nu se usca), pregătind totodată şi patul germinativ. Arătura de primăvară, la nevoie se poate face pe solurile uşoare, nisipoase sau nisipuri.

În concluzie, cerinţele agrotehnice pentru arătura adâncă de toamnă la cultura cartofului sunt următoarele:

• să se efectuieze în perioada optimă pentru fiecare zonă pedoclimatică şi tip de sol;
• adâncimea de lucru să fie de 20-35 cm., cu sau fără subsolaj, în funcţie de condiţiile de sol;
• se execută la umiditate optimă a solului, la temperaturi pozitive;
• gradul de mărunţire a solului să fie de 75%, nebolovănoasă;
• suprafaţa arăturii trebuie să fie uniformă, nivelată, să nu aibă coame sau şanţuri mari între postate, fără greşuri, capetele bine încheiate;
• să nu prezinte greşuri sau răzoare;
• brazdele să fie bine răsturnate, drepte şi paralele, să nu fie bolovănoase sau clisoase;
• să încorporeze şi să acopere prin răsturnarea brazdelor toate resturile vegetale şi îngrăşămintele aplicate (gradul de acoperire 90%);
• anual se va schimba sensul arăturii şi metoda de arat, prevenind denivelarea solului;
• viteza de deplasare a agregatului va fi de 5-7 km/h.;
• lucrarea se execută cu brăzdare ascuţite, de 1 mm. grosime;
• pe terenurile în pantă să se execute de-a lungul curbelor de nivel, sau cu o mică înclinaţie faţă de acesta, pentru a permite scurgerea apelor dintr rigole în cazul precipitaţiilor abundente.

Autor: ing. Constantin Burlacu