Noul Cod Funciar, pregătit în prezent de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), va permite cumpărarea terenurilor agricole numai de către fermierii care sunt capabili să prelucreze pământul. Declaraţii în acest sens a făcut astăzi, ministrul Agriculturii, Valeriu Cosarciuc. Documentul va interzice agenţilor economici să cumpere terenuri agricole, iar pentru persoanele fizice se va impune o limită a suprafeţei terenului care va varia între 200-300 de hectare.
MAIA mai pregăteşte un program de stimulare a fermierilor, în cadrul căreia fermierii vor avea acces la credite pe termen de până la 20 de ani, iar plata pentru ratele dobânzilor va fi compensată parţial de stat. „Vom crea astfel condiţii oamenilor de la ţară să devină proprietari ai pâmântului, să devină adevăraţi gospodari” a menţionat ministrul.
Cosarciuc a respins zvonurile precum că actuala guvernarea vrea să vândă terenurile agricole din Moldova, precizând că acest fapt va fi decis doar după consultarea cu societatea civilă.
Citeste mai mult in Jurnal.md.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Jurnal.md.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News