Publicat in: Stiri
MADR va focusa finantarile pe cresterea randamentului la hectar si a valorii productiei obtinute
Totodata, ministerul va continua sa acorde sprijin finaniar prioritar fermierilor care doresc sa se acocieze.
In urmatorii sapte ani, finantarea venita din partea MADR se va focusa in nod special pe cresterea randamentului pe hectar, a valorii productiei obtinute, a exporturilor de produse alimentare, dar si catre diminuarea efectelor polarizarii.
 
Despre aceste obiective a vorbit secretarul de stat George Turtoi, care a declarat luni ca „avem prea putini bani pentru cate nevoi avem. Avem, intr-adevar, o agricultura polarizata. De-a lungul timpului, de cand a fost prima reforma funciara, timp de 25 de ani, ne-am indreptat spre o agricultura dezechilibrata. In acelasi timp, se vede foarte clar ca exportam materie prima si, in acelasi timp, nu suntem printre principalii exportatori si nu stim sa facem jocul cu materia prima. Prin urmare, avand in vedere fondurile limitate, la minister ne-am gandit pentru urmatoarea perioada de sapte ani sa focusam absolut toata finantarea pe doua obiective principale. Chiar daca domeniile de activitate ale masurilor din viitorul program de dezvoltare sunt diverse, totusi, am incercat sa le focalizez spre aceste principale obiective. Primul obiectiv este sa crestem randamentul pentru ca avem suprafete foarte mari cultivate dar cu randament foarte mic pe hectar si, in al doilea rand, sa adaugam valoare pe productia pe care o obtinem in Romania si valoarea adaugata in principal se obtine prin procesarea productiei realizata la nivel national”.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h

In ceea ce priveste polarizarea, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii a subliniat ca o solutie ar fi coagularea micilor agricultori si transformarea acestora in ferme de tip mediu, prin asocierea lor sub forma de grupuri de agricultori sau cooperative, astfel incat sa reuseasca sa se autosustina pe piata.
 
„Pentru rezolvarea solutiei polarizarii s-a optat pentru prioritizarea si sprijinirea formelor asociative de tip grup de producatori si cooperative, atat pentru a creste productia si a avea o productie mult mai mare la nivel de grup, cat si pentru a procesa propria productie si a iesi pe piata cu materie prima procesata”,  a mai precizat  George Turtoi.
 
Acesta a subliniat ca micii fermieri vor putea sa creeze lanturi integrate de productie daca se vor uni. Totodata, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii considera ca Romania trebuie sa exporte produse alimentare si nu materie prima.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
MADR pregateste noi investitii. Florin Barbu si Marcel Ciolacu discuta despre noile finantari
MADR pregateste noi investitii. Florin Barbu si Marcel Ciolacu discuta despre noile finantari
Premierul Romaniei s-a intalnit la sediul MADR cu ministrul Florin Barbu pentru a planifica...
MADR anunta modificari pentru fermierii care primesc subventii APIA
MADR anunta modificari pentru fermierii care primesc subventii APIA
„In luna mai a anului curent a fost aprobat Regulamentul (UE) 2024/1468 de modificare a...
MADR intampina probleme. Solicitantii nu beneficiaza de transparenta
MADR intampina probleme. Solicitantii nu beneficiaza de transparenta
Una dintre liniile de finantare din PNS lansata anul acesta intr-un mod total netransparent, in...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
In ceea ce priveste cererile de plata, acestea sunt aferente serviciilor prestate in luna...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton