În următoarele trei zile vremea va fi caldă în România, punctul maxim fiind atins miercuri, cu temperaturi de până la 16 grade, în timp ce din 10 decembrie vremea se va răci considerabil, iar maximele vor fi cuprinse între -8 şi 4 grade, au anunţat specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, într-o conferinţă de presă, pe baza modelelor de prognoză elaborate de către Centrul European pentru Prognoza Vremii /ECMWF/ de la Reding.
'După un episod cu precipitaţii intense în ultimele zile, pentru care s-a dat atenţionare meteorologică, vremea s-a ameliorat începând de ieri (duminică, 5 decembrie 2010, n.r.). Ne aşteptăm ca următoarele trei zile să aducă o vreme în general bună. Precipitaţii urmează să mai fie sub formă de ploaie în partea de vest, nord şi nord-vest a teritoriului (...) Conform materialelor pe care le avem deocamdată se pare că ziua de miercuri va fi cea care va avea temperaturile cele mai ridicate, cu maxime în general între 8 şi 16 grade. Valorile cele mai ridicate sunt de aşteptat pe partea de sud şi sud-vest a teritoriului. Miercuri, în Bucureşti, se vor înregistra maxime de 12-13 grade', a afirmat Florinela Georgescu, adjunct al Centrului Naţional de Prognoză Meteo.
Aceasta a ţinut să precizeze în intervalul menţionat, cel mai important fenomen este ceaţa, 'care poate apărea pe arii destul de extinse în regiunile extra-carpatice în zonele joase'.
Prognoza pe termen scurt a ANM indică, în partea a doua a săptămânii, o scădere a temperaturilor, dar şi apariţia de precipitaţii sub formă de ninsoare, în special în ziua de 10 decembrie.
ANM a prezentat, luni, în cadrul unei întâlniri informale cu mass-media, prognoza meteorologică şi agrometeorologică atât pentru intervalul următoarelor zece zile, cât şi previziunile pentru perioada decembrie - februarie 2010, pe baza modelelor de prognoză elaborate de către Centrul European pentru Prognoza Vremii (ECMWF) de la Reding.
Următoarea prezentare a prognozei este anunţată pentru începutul lunii ianuarie, la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Prognoza pe termen scurt a ANM indică, în partea a doua a săptămânii, o scădere a temperaturilor, dar şi apariţia de precipitaţii sub formă de ninsoare, în special în ziua de 10 decembrie.
ANM a prezentat, luni, în cadrul unei întâlniri informale cu mass-media, prognoza meteorologică şi agrometeorologică atât pentru intervalul următoarelor zece zile, cât şi previziunile pentru perioada decembrie - februarie 2010, pe baza modelelor de prognoză elaborate de către Centrul European pentru Prognoza Vremii (ECMWF) de la Reding.
Următoarea prezentare a prognozei este anunţată pentru începutul lunii ianuarie, la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News