Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a dispus ca până la 17 ianuarie 2011 Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR din cadrul MADR să elaboreze un sistem de acreditare a firmelor de consultanţă care întocmesc proiecte finanţabile prin FEADR.
Demersul are ca scop întărirea rolului consultanţei în elaborarea de proiecte conforme, eligibile, finanţabile şi viabile economic. În urma analizelor efectuate în ultima perioadă, s-a constatat că multe din proiectele evaluate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) sunt de slabă calitate. Acestea au probleme referitoare la dovedirea respectării criteriilor de eligibilitate şi a îndeplinirii criteriilor de selecţie. Deşi elaborarea documentaţiei tehnice este o cheltuială eligibilă, consultanţii nu au realizat o îndrumare corectă a beneficiarilor, care ar fi condus la evitarea unor astfel de situaţii.
Printre aspectele nesatisfăcătoare identificate se numără slaba fundamentare a studiilor de fezabilitate şi a memoriilor justificative în ceea ce priveşte necesitatea proiectului sau a unor achiziţii din cadrul acestuia. Alte probleme întâlnite sunt supradimensionarea atât din punct de vedere valoric, cât şi al capacităţii de producţie, slaba calitate tehnică a proiectelor, cash-flow nerealist etc.
Existenţa unui sistem de acreditare a firmelor de consultanţă care întocmesc astfel de proiecte se impune, în condiţiile în care calitatea slabă a proiectelor derulate prin PNDR poate afecta implementarea Programului şi poate conduce la o risipă a fondurilor publice alocate dezvoltării agriculturii şi spaţiului rural.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Existenţa unui sistem de acreditare a firmelor de consultanţă care întocmesc astfel de proiecte se impune, în condiţiile în care calitatea slabă a proiectelor derulate prin PNDR poate afecta implementarea Programului şi poate conduce la o risipă a fondurilor publice alocate dezvoltării agriculturii şi spaţiului rural.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News