România a obţinut destul grâu de panificaţie pentru a acoperi consumul intern, producţia de anul acesta crescând cu zece la sută faţă de 2009, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, după o întâlnire cu reprezentanţii producătorilor agricoli.
"Nu avem deficit de grâu pentru panificaţie, chiar dacă peste 20 la sută din producţie este sub condiţiile standard pentru un grâu de panificaţie. Totuşi, avem destul grâu pentru a acoperi consumul intern, având în vedere că producţia a crescut cu 10 la sută, iar exporturile de grâu vizează în special sectorul furajer", a spus ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor MADR furnizate AGERPRES, recolta totală de grâu a României s-a apropiat de 5,7 milioane de tone, reprezentând 86 la sută din estimările iniţiale ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar cu aproape zece la sută mai mult decât producţia anului 2009.
Faţă de anul trecut, recolta de grâu a României este mai mare în 2010 cu 9,62 procente (499.532 tone), în condiţiile în care suprafaţa recoltată anul acesta a fost de 2,048 milioane ha, iar în 2009 de 2,202 milioane ha. Potrivit datelor MADR, mai mult de 3,38 milioane tone de grâu din recolta lui 2010 sunt depozitate deja în unităţi specializate, iar 2,161 milioane tone se află în gospodăriile populaţiei.
La ora actuală, se fac determinări la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA) pentru a vedea calitatea grâului recoltat în 2010, întrucât, din informaţiile furnizate de producătorii agricoli, mai mult de 30 la sută din recoltă nu poate fi folosită în panificaţie. Din această cauză, procesatorii au anunţat că vor fi nevoiţi să importe grâu şi făină de calitate pentru asigurarea consumului intern şi implicit să opereze creşteri de preţuri la pâine.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Faţă de anul trecut, recolta de grâu a României este mai mare în 2010 cu 9,62 procente (499.532 tone), în condiţiile în care suprafaţa recoltată anul acesta a fost de 2,048 milioane ha, iar în 2009 de 2,202 milioane ha. Potrivit datelor MADR, mai mult de 3,38 milioane tone de grâu din recolta lui 2010 sunt depozitate deja în unităţi specializate, iar 2,161 milioane tone se află în gospodăriile populaţiei.
La ora actuală, se fac determinări la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA) pentru a vedea calitatea grâului recoltat în 2010, întrucât, din informaţiile furnizate de producătorii agricoli, mai mult de 30 la sută din recoltă nu poate fi folosită în panificaţie. Din această cauză, procesatorii au anunţat că vor fi nevoiţi să importe grâu şi făină de calitate pentru asigurarea consumului intern şi implicit să opereze creşteri de preţuri la pâine.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News