Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, se va întâlni, marţi, cu reprezentanţi ai producătorilor din industria alimentară şi ai retailerilor, semnatari ai Codului de Bune Practici din domeniu, pentru discuţii privind transformarea documentului într-un act normativ.
"Întâlnirea vizează reluarea discuţiilor cu semnatarii Codului de bune practici, în vederea concretizării acestuia într-un act normativ care să reglementeze în mod formal principiile Codului", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).
La discuţii va participa şi secretarul de stat Cătălin Roşculete.
Totodată, ministerul a anunţat că Sârbu va analiza, miercuri, împreună cu reprezentanţi ai crescătorilor de oi şi ai autorităţii sanitar-veterinare, ordinul care reglementează vânzarea în pieţe a produselor alimentare de origine animală, cum ar fi lactatele şi ouăle. Întâlnirea a fost stabilită iniţial pentru luni.
Producătorii şi retailerii au semnat în luna iulie a anului trecut Codul de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, iar documentul a intrat în vigoare după ce Consiliului Concurenţei a anunţat că nu încalcă legislaţia specifică.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Totodată, ministerul a anunţat că Sârbu va analiza, miercuri, împreună cu reprezentanţi ai crescătorilor de oi şi ai autorităţii sanitar-veterinare, ordinul care reglementează vânzarea în pieţe a produselor alimentare de origine animală, cum ar fi lactatele şi ouăle. Întâlnirea a fost stabilită iniţial pentru luni.
Producătorii şi retailerii au semnat în luna iulie a anului trecut Codul de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, iar documentul a intrat în vigoare după ce Consiliului Concurenţei a anunţat că nu încalcă legislaţia specifică.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News