Pagubele produse de buruieni in culturile agricole cerealiere

Buruienile sunt plante sălbatice, adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate, pe care le stânjenesc în creştere şi dezvoltare, iar uneori le distrug sau le elimină din lan. În sens mai larg, se numesc buruieni toate plantele străine dintr-o cultură, ca de exemplu secara în grâu, orzul în grâu. Acestea din urmă se numesc buruieni condiţionate. Când se determină puritatea seminţelor diferitelor plante cultivate, seminţele de buruieni condiţionate se înregistrează separat.
Buruienile propriu-zise sunt mai rezistente decât plantele cultivate; ele persistă vreme îndelungată pe terenul pe care l-au invadat, păstreaza timp de mulţi ani o rezervă de seminţe germinabile în sol, iar când sunt combătute energetic pe terenul cultivat, se menţin pe terenurile necultivate, pe marginea drumurilor, pe taluzurile canalelor, pe răzoarele de hotar etc. O plantă cultivată piere curând dacă nu mai este îngrijită de om. Astfel, de pildă, samulastra de grâu din pârloagă piere în 2-3 ani, în timp ce buruienile ce insoţesc grâul nu pier.

Când luăm in cultura un teren nou, de pildă o ţelină relativ curată, buruienile îl invadează imediat. Terenurile luate de multă vreme in cultura sunt, în general, mai infectate de buruieni decât terenurile noi, mai ales dacă s-a aplicat o agrotehnică necorespunzatoare.

Lupta cu buruienile este unul din elementele importante ale sistemului de agricultură cu ierburi. Într-adevăr, în acest sistem, toate măsurile agrotehnice trebuie aplicate în complex. Dacă nu am da atenţia cuvenită stăpânirii buruienilor, am scădea eficacitatea celorlalte măsuri agrotehnice aplicate, iar factorii de vegetaţie îmbunătăţiţi vor fi utilizaţi mai mult de buruieni decât de plante cultivate.

De asemenea, aplicând îngraşăminte, fără să distrugem buruienile, vom avea rezultate negative, fiindcă îngrăşămintele vor hrăni mai mult buruienile decât plantele cultivate.

S. A. Kott citează cazuri în care recolta de pe tarlalele îngraşate cu îngrăşăminte chimice a fost mai mică decât se aştepta, din cauza invaziei de buruieni. Îngrăşămintele au fost cunsumate de buruieni.

Distrugerea buruienilor de pe haturi (răzoare), drumuri, şosele, căi ferate, locuri virane, coaste, râpi, terase, izlazuri (păşuni), fâneţe, plantaţii, marginea pădurilor etc. trebuie să se facă regulat la apariţia lor şi în orice caz înainte de înflorirea buruienilor, pentru a le împiedica să producă seminţe. În timp, plivitul, combaterea cuscutei şi lupoaiei se execută în acelaşi timp pe toate haturile.

Pagube cauzate de buruieni
Buruienile răpesc plantelor cultivate apa, hrana, căldura şi lumina. Unele buruieni consumă de trei ori mai multă apă decât plantele cultivate. Două parcele alăturate, cultivate cu cartofi, prezentau următoarele cantităţi de apă în sol: cea îmburuienată 19,58%, cea fără buruieni 22,4%.

Diferenţa de 2,82% reprezintă, pe o adâncime de 20 cm, 84,6 tone de apă mai puţin la ha în parcela îmburuienată. De aceea, buruienile accentuează lipsa de apă sau seceta în sol.

Consumul de substanţe hrănitoare al buruienilor este foarte mare; buruienile sunt mai lacome şi au o capacitate de absorbţie mai mare decat plante cultivate.

Pălămida (Cirisium arvense) ia din sol 130 kg de azot, 117 kg de potasiu şi 24 kg de fosfor la hectar, în timp ce o recolta de grâu de 2500 kg de boabe ia din sol 85 kg de azot, 65 kg de potasiu şi 35 kg de fosfor.

O plantă de mustar sălbatic (Sinapis arvensis) ia din pământ de doua ori mai mult azot, de două ori mai mult fosfor, de patru ori mai mult potasiu şi de patru ori mai multă apă decât o plantă de ovăz.

Analiza unui număr mare de buruieni a dovedit că, în medie, ele scot din sol de două ori mai multe substanţe hrănitoare - azot, potasiu şi fosfor – decât plantele cultivate. Printre cele mai lacome buruieni se pot cita: pălămida (Cirsium arvense), pirul (Agropyrum repens), muştarul (Sinapis arvensis), loboda (Chenopodium album) şi altele.

Este adevărat că substanţele hrănitoare, asimilate în corpul buruienilor, se întorc în pământ dupa moartea acestora, dar în timpul convieţuirii cu plantele cultivate, hrana este sustrasă acestora iar în anii următori, lucrurile se peterc la fel, dacă buruienile nu sunt stârpite.

La o invazie mai mare a buruienilor, acestea micşorează proporţia de bioxid de carbon din aerul ce se găseşte în preajma plantelor cultivate şi micşoreaza astfel capacitatea de fotosinteză a acestora.

Prezenţa în masă a buruienilor face să scadă mobilizarea azotului din sol, prin scăderea intensităţii proceselor de amonificare şi nitrificare. Această scădere este pricinuită de reducerea umiditaţii şi a căldurii sub asociaţia de buruieni.

Porumbul neprăşit, invadat de buruieni, creşte anemic, este galben din cauza lipsei de hrană azotată, rămane nedezvoltat şi nu dă nici o recoltă, sau o recoltă foarte mică.

Buruienile sustrag lumina plantelor cultivate. În lanurile invadate de buruieni, plantele cultivate se etiolează, cresc în lungime, asimileaza puţin, nu-şi pot forma ţesuturi mecanice de rezistenţă, se frâng uşor, iar cerealele păioase sunt expuse scăderii.

Odată cu lumina, buruienile răpesc plantelor cultivate şi o parte din căldura de care acestea au nevoie. Într-un lan de porumb îmburuienat, scăderea temperaturii din atmosferă din jurul plantelor este de 2,3 grade; într-un lan de cartofi îmburuienat, scăderea temperaturii este de 3 grade; iar într-un lan de sfeclă, scăderea este de 4 grade. În general, această scădere de temperatură este defavorabilă pentru plantele cultivate.

Când apar în lan buruieni parazite, distrugerea plantelor cultivate este totală. În vetrele unde se dezvoltă cuscuta nu mai rămane nici o plantă de trifoi ori de lucernă. Tot aşa invazia în masă de lupoaie (Orobanche sp.) poate distruge complet plantele de floarea-soarelui sau de tutun.

Buruienile reprezintă punţile de legătură prin care bolile şi paraziţii plantelor cultivate se transmit dintr-un lan în altul şi de la an la an. Răzoarele de hotar îmburuienate sunt adevărate cuiburi de infecţie cu boli şi dăunatori.

Plantele cultivate din familia cruciferelor au aceleaşi boli şi aceiaşi dăunători ca şi buruienile din aceeaşi familie. Loboda şi sfecla au duşmani comuni. Ovăzul sălbatic are aceeaşi tăciune ca şi ovăzul cultivat. Pirul are aceleaşi rugini ca şi cerealele. Lupoaia care atacă tutnul, cânepa şi floarea-soarelui, când nu le găseşte pe acestea trece pe pelin şi alte plante sălbatice. Speciile de limba boului (Anchusa sp.) sunt plante-gazde pentru rugina brună a cerealelor.

Toate daunele, enumerate mai sus duc la o scădere considerabilă a producţiei plantelor agricole. Odată cu scăderea producţiei scade şi calitatea recoltei. S-a constatat că ovăzul, provenit din lanuri îmbruienate are un procent de pleve mai mare decât cel provenit din lanuri curate. De asemenea procentul de coji de floarea-soarelui este mult mai mare dacă lanul este îmburuienat. Procentul de proteină în grâul provenit din lanurile îmburuienate este mai mic decât acela provenit din lanurile curate.

Buruienile ne aduc şi alte pagube grave în gospodarie, prin îngreunarea lucrărilor, prin zgârieturile ce le provoacă muncitiorilor şi animalelor, prin deteriorarea utilajului. Sunt mult îngreunate lucrările de pregatire a solului: dezmiriştitul, aratul, grăpatul etc., în special când pământul este invadat de buruieni perene, cu rizomi sau rădăcini puternice.

În lanurile îmburuienate care sunt cultivate cu plante prăşitoare suntem obligaţi să mărim numărul praşilelor. Greutăţile cele mai mari se ivesc la recoltat.

Seminţele de cereale şi de alte plante, care conţin un procent ridicat de buruieni, necesită îngrijiri speciale. Seminţele de buruieni, fiind recoltate în diferite faze de coacere, măresc procentul de umiditate al cerealelor. De aceea în timpul depozitării, cerealele amestecate cu seminţe de buruieni trebuie lopătate des, până la completa uscare. Seminţele se curăţă apoi cu vânturatoarea, triorul şi selectorul.

Toate lucrările enumerate mai sus ridică preţul de cost al produselor.

Autor: ing. Emil Chesches