Exclusiv
Publicat in: Stiri
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit, pana ieri, 4.529 de proiecte conforme de investiţii pentru modernizarea exploataţiilor agricole prin Măsura 121. Valoarea totală a acestor proiecte depuse la APDRP este de 1,5 miliarde euro, ceea ce reprezintă 167% din alocarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru această măsură de investiţii, pentru întreaga perioadă de finanţare.
Pentru Măsura 121 au fost deschise până în prezent cinci sesiuni pentru depunerea de proiecte, prima dintre ele fiind în martie 2008. În urma procesului de selecţie, APDRP a semnat până în acest moment cu solicitanţii fondurilor europene pentru investiţii prin Măsura 121 un număr de 1.529 de contracte de finanţare în valoare de peste 529 de milioane de euro. Raportat la suma alocată măsurii, fondurile angajate prin aceste contracte reprezintă aproximativ 60%.

O nouă sesiune pentru depunerea proiectelor de investiţii va fi deschisă în curând, interesul solicitanţilor menţinându-se foarte ridicat. Plăţile către beneficiarii acestei măsuri de investiţii efectuate până la această dată, depăşesc 148 milioane euro.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h

Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane cât şi a factorilor de producţie, dar şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a standardelor comunitare.
Obiectivele specifice ale Măsurii 121 se referă la introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile.

Se are de asemenea în vedere necesitatea adaptării exploataţiilor la standardele comunitare şi creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite.

Un alt obiectiv care se preconizează a fi atins prin implementarea acestei măsuri este sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.

Obiectivele operaţionale se referă la promovarea investiţiilor în exploataţiile agricole din sectorul vegetal şi de creştere a animalelor pentru realizarea de construcţii noi şi/sau modernizarea construcţiilor agricole existente din cadrul acestora şi a utilităţilor aferente, achiziţionarea de maşini şi utilaje noi, înfiinţarea de plantaţii.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE1 şi este înregistrată în Registrul fermelor sau Registrul agricol. Astfel, pentru a beneficia de sprijin prin FEADR un solicitant trebuie să aibă ca obiect principal de activitate domeniul agricol, conform Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului.

Pentru perioada 2010-2013, prin Măsura 121 fondurile nerambursabile acordate vor fi în proporţie de 40%, fondurile reprezentând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge contribuţia privată.

Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 121 este de 5.000 de Euro – această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului. Astfel, pentru perioada 2010 – 2013, valoarea maximă a cofinanţării publice este de 800 de mii de Euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de maxim 40%. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 2 milioane Euro.

Procentul sprijinului nerambursabil de 40% se va putea majora cu 10% pentru investiţiile realizate de tinerii agricultori cu vârsta sub 40 ani, la data depunerii cererii de finanţare;

Alţi 10% pot fi obţinuţi pentru investiţiile realizate de agricultorii din zonele montane cu handicap natural, în zone cu handicap natural şi în arii naturale protejate încadrate în reţeaua Natura 2000.

Tot un procent de 10% va fi acordat pentru investiţiile având drept scop implementarea noilor provocări prin următoarele tipuri de operaţiuni: „îmbunătăţirea eficienţei utilizării şi depozitării îngrăşămintelor cu azotat”, „instalaţii pentru tratamentul apelor reziduale în exploataţii agricole şi în cadrul proceselor de prelucrare şi comercializare”. Aceasta majorare se aplica exclusiv la partea din proiect destinată investiţiilor în aceste două tipuri de operaţiuni;

Numai pentru anul 2010, se acordă un procent de 25%, pentru investiţiile noi având drept scop protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole.

Ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% şi nu va depăşi 1,2 milioane de Euro pentru proiectele care includ şi investiţii pentru producerea şi utilizarea energiei regenerabile.
Valoarea maximă a cofinanţării publice poate ajunge la 1,6 milioane de Euro, cu o pondere a sprijinului nerambursabil de maxim 40%, pentru proiectele care aparţin unei forme asociative şi care deservesc majoritatea membrilor acesteia (jumătate plus unul din membri). Valoarea maximă eligibilă a unui astfel de proiect va fi de 4 milioane de Euro.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Fermierii beneficiari ai PNDR cu polite la City Insurance trebuie sa incheie noi acorduri
Fermierii beneficiari ai PNDR cu polite la City Insurance trebuie sa incheie noi acorduri
"Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale aduce la cunostinta fermierilor,...
Noi fonduri PNDR 2020 pentru fermieri, disponibile in curand
Noi fonduri PNDR 2020 pentru fermieri, disponibile in curand
"Lansarile pe care o sa le facem in aceasta saptamana, in 27 august, sunt pentru submasura...
AFIR: Agricultorii care primesc fonduri PNDR pot cere suspendarea contractului
AFIR: Agricultorii care primesc fonduri PNDR pot cere suspendarea contractului
Beneficiarii a patru submasuri de finantare pentru fermieri pot solicita Agentiei pentru...
Cooperativele si grupurile de producatori, finantate de AFIR prin PNDR 2020
Cooperativele si grupurile de producatori, finantate de AFIR prin PNDR 2020
Pana in prezent, AFIR a incheiat 32 de contracte de finantare in valoare de 22,7 milioane de euro...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton