Politica agricolă comunitară pune România la zid

Anularea totală a ajutorului de stat pentru agricultură, începând de anul viitor, este a doua lovitură mortală acordată fermierilor români de către UE
Prima lovitură a Comisiei Europene a fost dată în urmă cu doi ani, când legislaţia comunitară interzicea ţărilor membre utilizarea de soia modificată genetic, în ciuda faptului că aceeaşi legislaţie permitea importul acestui produs. Dacă majoritatea ţărilor europene nu au fost afectate de această decizie, România, în schimb, unul dintre principalii producători de soia, a primit o lovitură extrem de dură. De la o suprafaţă cultivată de aproximativ 200.000 de hectare în 2007, s-a ajuns în prezent la o suprafaţă de peste 40.000 de hectare, ţara noastră devenind un importator net al acestui produs.

Spre exemplu, în 2006 importurile de soia ale României erau de 26 de milioane de euro, în timp ce în 2008 au urcat la 210 milioane de euro. A doua decizie, de eliminare a ajutorului de stat, în condiţiile în care subvenţia fermierilor români este de câteva ori mai mică decât a celor din Europa de Vest, lasă practic agricultura noastră la voia hazardului.

Politica agricolă comună a Uniunii Europene s-a dovedit extrem de dură la adresa României, ţară cu un potenţial agricol estimat ca al doilea în Europa, după Franţa. Cu toate acestea, România nu are niciun cuvânt de spus la Bruxelles, unde deciziile se iau la influenţa unor ţări care pun mai presus de orice interesul propriu.

O posibilă alegere a lui Dacian Cioloş în funcţia de comisar european pentru agricultură dă ceva speranţe producătorilor români, cu atât mai mult cu cât există tot mai multe voci la nivelul Comisiei Europene care cer ca fiecare ţară să-şi poată aplica propriile politici agricole în funcţie de potenţialul lor şi mai ales de specificul acestui important sector economic. Până atunci însă, fermierii români trebuie să accepte tot ceea ce se decide la Bruxelles, chiar dacă aceste conformări duc la falimentul multora dintre ei. Cel mai elocvent exemplu în acest sens îl regăsim în domeniul culturilor de soia sau de porumb, unde politica Comisiei Europene este pe cale să ne facă să renunţăm la acest tip de culturi sau, în cel mai bun caz, să ne limităm la producţii mediocre la hectar, pentru simplul fapt că ni se interzice accesul la tehnologiile de ultimă oră pe care biotehnologia ni le poate pune la dispoziţie.


Preţul internaţional la soia se apropie în momentul de faţă de nivelul de 500 de euro/tonă. La o suprafaţă arabilă de aproape 10 milioane de hectare, România ar putea cultiva cu uşurinţă cel puţin 500.000 de hectare cu soia, ceea ce ar crea (conform studiilor de specialitate) o disponibilitate de export de cel puţin un milion de tone de soia. La preţul amintit, aportul valutar al fermierilor din România care cultivă acest tip de plantă ar fi de aproape o jumătate de miliard de euro. Anumite ţări ale Uniunii Europene au avut însă grijă ca România să nu atingă această performanţă, interzicându-ne, din 2007, să producem soia transgenică, singura care poate conduce la o asemenea performanţă. Până în 2007, din cele aproximativ 200.000 de hectare cultivate cu soia în România, circa 80% erau cultivate cu acest tip de seminţe. Este important de menţionat acest lucru, pentru simplul motiv că productivitatea şi lucrările de întreţinere în cazul acestui tip de soia sunt cu totul altele decât cele obţinute în cazul culturilor de tip convenţional. Suficient să spunem că la soia convenţională se obţine o producţie de circa 1.200 kg/hectar, în timp ce soia transgenică are o productivitate de 3.000-3.500 kg/hectar. Diferenţele amintite aici au făcut ca, după numai doi ani de la interdicţia impusă de Comisia Europeană, suprafaţa cultivată cu soia în România să se reducă deja la mai puţin de 50.000 de hectare, iar tendinţa fermierilor este de a renunţa definitiv la acest tip de cultură. Statul a promis fermierilor o subvenţie pentru culturile convenţionale de soia, pe care nu a acordat-o însă, iar de anul viitor nici nu mai poate fi vorba de o asemenea practică. Concluzia este că am devenit importatori de proteină vegetală, îndeosebi de furaje obţinute pe bază de soia.

Citeste mai mult in Saptamana Financiara