A fost odată ca niciodată o industrie bine dezvoltată de creştere a porcului în România, cu mulţi fermieri. Astăzi nu mai este cazul. Am putea relua încă o dată motivele pentru care industria a ajuns la un astfel de minim, însă poate este mai util să ne concentrăm asupra situaţiei prezente şi a posibilităţilor viitoare.
De la începutul anului, crescătorii români au pierdut bani din cauza preţului de vânzare ce a scăzut sub limita costului de producţie. Într-o astfel de situaţie critică, potenţată şi de lipsa totală a subvenţiei, parte din fermieri, şi aşa puţini, au fost nevoiţi să lichideze efectivele de animale. Interesant de observat că la fel s-a întâmplat şi cu fermieri din alte ţări UE pe parcursul anilor 2008, 2009 şi în acest an, efectivul de animale la nivel comunitar scăzând cu aproximativ 8%.
Probabil ca o consecinţă, cei care au rezistat acestei perioade, resimt, începând cu luna mai, o revigorare a preţului de vânzare a porcului în viu, respectiv carcasă.
Acest lucru demonstrează încă o dată ciclicitatea în industria de creştere a porcului. Această ciclicitate este influenţată de faptul că în momentele profitabile investitorii sunt atraşi de sector şi investind, cresc oferta, iar ca un mecanism invers proporţional preţul scade, uneori chiar sub costul de producţie generând pierderi şi forţând unele afaceri spre insolvenţă - în acest moment cererea va excede oferta, iar preţul de vânzare va creşte iar.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Acest lucru demonstrează încă o dată ciclicitatea în industria de creştere a porcului. Această ciclicitate este influenţată de faptul că în momentele profitabile investitorii sunt atraşi de sector şi investind, cresc oferta, iar ca un mecanism invers proporţional preţul scade, uneori chiar sub costul de producţie generând pierderi şi forţând unele afaceri spre insolvenţă - în acest moment cererea va excede oferta, iar preţul de vânzare va creşte iar.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News