Povestea porcului, sau declinul zootehniei romanesti

În 1990 aveam peste 12 milioane de porci, astăzi, doar 5,5. Una dintre cele mai interesante poveştiri din economia noas­tră, cu început promiţător şi conţinut ce prevesteşte un final sumbru, aparţine fără îndoială sectorului zootehnic autohton.

Odată, prin anii `90, o activitate profitabilă a acestui sector tradiţional o reprezenta creşterea porcinelor. Cifrele vorbesc de la sine: în 1989, în ţară erau 11.671.000 de capete de porcine, "vârful" producţiei fiind atins un an mai târziu, când sectorul contabiliza 12.003.000 animale. Unele surse susţin că efectivul real de animale, în această perioadă, se apropia chiar de 15.000.000.


Producţia sectorului era atât de însemnată - numeric şi calitativ - încât ţara noastră era un exportator net de carne de porc: 80% din producţie ajungea peste hotare. În schimb, în ţară nu mai rămâneau decât "capetele şi picioarele din porci", după cum aminteşte Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA).

Alte surse dau ca sigur faptul că exporturile masive de carne de porc au contribuit substanţial la plata datoriei externe pe vremea vechiului regim.

Această ramură a zootehniei a dat semne că a depăşit "şocul" provocat de evenimentele din `89, ce au consacrat schimbarea regimului politic şi totodată pasul de la economia centralizată, la cea de piaţă. Cine putea să prezică că vor urma 20 de ani de regres?

Colapsul abatoarelor, primul semn al declinului
Din 1991 lucrurile s-au înrăutăţit, iar efectivele de porci au început să scadă dramatic. Una din cauze o reprezintă colapsul în care au intrat majoritatea abatoarelor din ţară. Dragoş Frumosu pune acest fapt pe seama lipsei subvenţiilor din partea statului şi a creşterii dobânzilor bancare cu până la 140%.

Întrucât sprijinul financiar al statului fie a fost insuficient, fie a întârziat să apară, mulţi dintre proprietarii abatoarelor ce au contractat credite au fost nevoiţi să reducă activitatea unităţilor, şi, ulterior, să le pună lacăt", a explicat liderul FNSIA. Astfel, în numai câtiva ani de la revoluţie, efectivele de animale s-au redus cu 35%.

Dacă în 1990 existau 40 de abatoare capabile să furnizeze exportului 80% din producţia de carne de porc, în perioada 1994-1995 multe dintre aceste unităţi au fost nevoite să se închidă, din pricina lipsei subvenţiilor de la stat", a adăugat Frumosu.

Liderul de sindicat mai aminteşte că, "cele 40 de abatoare lucrau aproape non-stop, întrucât existau ferme capabile să furnizeze câte 1.000 de porci pe zi, de unitate de producţie".

În prezent, statisticile nu arată deloc bine: în trei sferturi din judeţele ţării, aceste abatoare au dispărut, iar măsurile de redresare a situaţiei s-au lăsat aşteptate.

De menţionat este că a existat, în 2007, o iniţiativă legislativă de înfiinţare a abatoarelor multifunc­ţionale, însă, acest proiect de lege zace uitat şi acum prin sertarele parlamentarilor.

Au urmat lipsa investiţiilor şi a reformelor
Concomitent cu problemele abatoarelor, sectorul zootehnic s-a confruntat şi cu o lipsă acută de investiţii şi reforme. Preşedintele Federaţiei "Agrostar", Ştefan Nicolae, spune că regresul producţiei interne de carne de porc are drept cauze atât investiţiile insuficiente în ferme, cât şi slaba sus­ţinere a cercetării din domeniu.

Astfel, cercetarea nu a mai beneficiat de sprijinul statului, iar în tot acest timp, preţul cerealelor a continuat să crească. Rezultatul?

O alimentaţie proastă, coroborată cu lipsa inovaţiei şi a ameliorării, a afectat ireversibil fondul genetic al porcului românesc.

Aceste lucruri au dus la dispariţia soiului de porc de calitate, şi astfel, ajunsesem să avem un porc cu multă grăsime şi puţină carne, care nu mai avea căutare la export", completează Ştefan Nicolae.

Fermierii nu au mai avut bani ca să revină la rasa de porc superioară, pe care, din nefericire am pierdut-o cu timpul", mai spune el.

Citeste mai mult in Bursa