Cantitatea de lapte de vacă strânsă de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut în primele zece luni cu 2,2% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, ajungând la 959.014 tone.
Cantitatea de lapte de consum obţinută a crescut cu 9.897 tone (6,5%), în perioada ianuarie - octombrie, la 162.667 tone, iar producţia de smântână a avut de asemenea o tendinţă ascendentă, fiind mai mare cu 2.361 tone (6,4%), respectiv 39.374 tone, potrivit unui studiu al Institutului Naţional de Statistică.
Producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) s-a majorat cu 11.524 tone (10,4%) faţă de primele zece luni ale anului trecut, la 122.100 tone.
În creştere a fost şi producţia de unt, care s-a majorat cu 100 tone (1,5%) comparativ cu producţia obţinută în perioada ianuarie - octombrie 2007, până la 6.753 tone.
În cazul brânzeturilor, INS a anunţat un avans de 1.506 tone (2,6%) a producţiei, la 59.198 tone, în timp ce cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă, respectiv 92,8% din producţia totală de brânzeturi, a avut aceeaşi tendinţă ascendentă şi a ajuns la 54.914 tone.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
În creştere a fost şi producţia de unt, care s-a majorat cu 100 tone (1,5%) comparativ cu producţia obţinută în perioada ianuarie - octombrie 2007, până la 6.753 tone.
În cazul brânzeturilor, INS a anunţat un avans de 1.506 tone (2,6%) a producţiei, la 59.198 tone, în timp ce cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă, respectiv 92,8% din producţia totală de brânzeturi, a avut aceeaşi tendinţă ascendentă şi a ajuns la 54.914 tone.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News