Produsele din industria alimentară s-ar putea scumpi cu până la 15% în circa o lună, pe fondul deprecierii monedei naţionale, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu.
Acesta a explicat că, la o deprecierea de 10% a monedei naţionale care poate să continue o lună sau două, preţul anumitor produse alimetare se va majora cu un procent de 15%.
Principalul motiv al scumpirii este dependenţa importului de materie primă pentru produse alimentare.
"Importăm 70% din carnea de porc necesară procesării şi consumului, circa 80% din legume si fructe, importăm zahăr brut pentru aproximativ 330.000 de tone de zahăr rafinat, cam 20% din laptele destinat procesării, iar acestea vor fi influenţate de deprecierea leului", a mai spu Dragoş Frumosu.
Potrivit preşedintelui FSIA, deprecierea leului se va regăsi direct în preţul produselor alimentare, peste care se pot adăuga modificări colaterale ale unor componente ale produselor finite, care pot duce la un procent de circa 10-15% a creşterii preţurilor la producători.
Totodată, Dragoş Frumosu a mai adăugat că o creştere a preţurilor produselor alimentare mai devreme de o lună nu poate fi atribuită producătorilor, ci exclusiv comercianţilor.
Preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu a mai declarat că până la 15% din salariaţii industriei alimentare ar putea fi disponibilizaţi în 2009, pe fondul crizei economice.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul balsamic...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Principalul motiv al scumpirii este dependenţa importului de materie primă pentru produse alimentare.
"Importăm 70% din carnea de porc necesară procesării şi consumului, circa 80% din legume si fructe, importăm zahăr brut pentru aproximativ 330.000 de tone de zahăr rafinat, cam 20% din laptele destinat procesării, iar acestea vor fi influenţate de deprecierea leului", a mai spu Dragoş Frumosu.
Potrivit preşedintelui FSIA, deprecierea leului se va regăsi direct în preţul produselor alimentare, peste care se pot adăuga modificări colaterale ale unor componente ale produselor finite, care pot duce la un procent de circa 10-15% a creşterii preţurilor la producători.
Totodată, Dragoş Frumosu a mai adăugat că o creştere a preţurilor produselor alimentare mai devreme de o lună nu poate fi atribuită producătorilor, ci exclusiv comercianţilor.
Preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu a mai declarat că până la 15% din salariaţii industriei alimentare ar putea fi disponibilizaţi în 2009, pe fondul crizei economice.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News