Exclusiv
Publicat in: Stiri
Producatorul de lactate Albalact Alba Iulia, unul dintre principalii jucatori de pe piata interna, a inregistrat, in primele noua luni ale acestui an, o cifra de afaceri de 134,08 milioane de lei, in crestere cu aproape 20% fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce profitul firmei s-a redus de peste cinci ori, la circa un milion de lei. In primele trei trimestre ale anului trecut, compania a raportat afaceri de 111,75 milioane de lei (33,8 mil. euro), la un profit de 5,68 milioane de lei (1,7 mil. euro).
Si in primul semestru, Albalact a obtinut un profit net de sapte ori mai mic fata de aceeasi perioada a anului trecut, respectiv 964.693 de lei (262.000 de euro), la o cifra de afaceri de 89,03 mil. lei (24,26 mil. euro). Compania a intrat in acest an pe segmentul branzeturilor, in urma achizitionarii a circa 77% dintre actiunile Raraul Campulung Moldovenesc. Oficialii Albalact au precizat ca au ales Raraul deoarece aceasta este o companie de traditie pe piata romaneasca. Spre sfarsitul lunii septembrie, actionarii Albalact au aprobat contractarea unor credite de 6,3 mil. euro si negocierea sau refinantarea unor credite de 9,3 mil. euro, contractate anterior. De asemenea, conducerea companiei a fost imputernicita sa cumpere, sa inchirieze sau sa vanda ferme, echipamente, depozite, terenuri sau alte active. Piata interna a lactatelor este estimata, in acest an, la circa un miliard de euro.

Citeste mai mult in Business Standard
Citeste si:

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Companiile producatoare de lactate Albalact si Raraul vor fi preluate de grupul Lactalis
Companiile producatoare de lactate Albalact si Raraul vor fi preluate de grupul Lactalis
B.S.A. International este detinuta de catre B.S.A., companie franceza care este societatea-mama a...
Albalact si-a propus pentru acest an o cifra de afaceri care sa depaseasca 100 de milioane de euro
Albalact si-a propus pentru acest an o cifra de afaceri care sa depaseasca 100 de milioane de euro
Intr-un comunicat de presa remis in cursul zilei de azi, producatorul de branzeturi si lactate...
Pierderi de milioane pentru industria laptelui, din cauza viscolului
Pierderi de milioane pentru industria laptelui, din cauza viscolului
"Noi am avut de pierdut peste 3 milioane de lei, din care o buna parte reprezinta TVA pe care statul...
Investitiile in industria laptelui au fost realizate haotic, considera ministrul agriculturii
Investitiile in industria laptelui au fost realizate haotic, considera ministrul agriculturii
"S-a investit enorm, modernizarea este formidabila, dar efectele nu sunt cele pe care le dorim....

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.