Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit confirmarea din partea Fondului Naţional din cadrul Ministerului Finanţelor privind reluarea plăţilor pentru proiectele SAPARD aflate în derulare,a declarat pentru NewsIn Cornelia Mihai, secretar de stat în MADR.
Plăţile din bugetul naţional către beneficiarii SAPARD pot fi reluate, cu condiţia reverificării cererilor în conformitate cu noile proceduri, după ce Fondul Naţional a confirmat că planul implementat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare şi Pescuit (APDRP) este conform cu recomandările CE.
"Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a primit confirmarea din partea Fondului Naţional privind reluarea plăţilor SAPARD din bugetul naţional, cu condiţia reverificării tuturor cererilor conform cu noile proceduri consolidate. Cei de la APDRP au început deja de săptămâna trecută această operaţiune şi sperăm ca în această săptămână să trimitem o solicitare de fonduri către Fondul Naţional şi să începem plăţile", a declarat Cornelia Mihai, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, citată de Mediafax.
Plăţile către beneficiarii programului SAPARD sunt sistate din luna iulie de către autorităţi, după ce Comisia Europeană a stopat decontarea cheltuielilor, în urma deficienţelor constatate la auditul din iunie.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Plăţile către beneficiarii programului SAPARD sunt sistate din luna iulie de către autorităţi, după ce Comisia Europeană a stopat decontarea cheltuielilor, în urma deficienţelor constatate la auditul din iunie.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News