Ministerul Agriculturii reorganizează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie care se ocupă de privatizarea, concesionarea şi arendarea terenurilor din proprietatea statului. Odată cu reorganizarea, va fi schimbată şi conducerea instituţiei. ADS administrează peste 350 de mii de hectare şi acţiunile statului la 26 de societăţi, printre care şi Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.
Ministerul Agriculturii a desfiinţat Consiliul de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului şi a creat un Comitet de privatizare din care fac parte oficiali de la Agricultură, dar şi de la Transporturi sau Finanţe. Instituţia nu se mai autofinanţează, iar sumele colectate merg direct la buget.
"Consiliul de Administraţie nu-şi mai avea rostul, nemaifiind vorba de o instituţie care gestionează bani proprii." Tanczos Barna, secretar de stat în MADR. Şi preşedintele ADS, Nicolae Giugea, se află în vizorul oficialilor de la Agricultură.
"Probabil că o să fie şi la nivelul conducerii schimbări în viitorul apropiat", a adăugat Tanczos Barna.
Nicolae Giugea, fost prefect de Dolj între 2005-2007, a mai fost eliberat din funcţie în ianuarie, prin ordin al ministrului Valeriu Tabără. După numai o zi, ministrul l-a numit din nou la conducerea ADS.
În portofoliul ADS se află şi Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Compania aflată în administrare specială are un capital social de 138 de milioane de lei şi datorii la buget de peste 90 de milioane de lei.
Pe de altă parte, ADS are de recuperat aproape 100 de milioane de euro din redevenţa cuvenită statului pe terenurile concesionate agenţilor economici.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"Probabil că o să fie şi la nivelul conducerii schimbări în viitorul apropiat", a adăugat Tanczos Barna.
Nicolae Giugea, fost prefect de Dolj între 2005-2007, a mai fost eliberat din funcţie în ianuarie, prin ordin al ministrului Valeriu Tabără. După numai o zi, ministrul l-a numit din nou la conducerea ADS.
În portofoliul ADS se află şi Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Compania aflată în administrare specială are un capital social de 138 de milioane de lei şi datorii la buget de peste 90 de milioane de lei.
Pe de altă parte, ADS are de recuperat aproape 100 de milioane de euro din redevenţa cuvenită statului pe terenurile concesionate agenţilor economici.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News