România susţine acordarea de subvenţii directe pentru compensarea pierderilor producătorilor agricoli, reduceri sau exceptări fiscale, precum şi stabilirea unui fond de criză şi contracte-cadru între fermier şi procesator, potrivit unui comunicat emis, ieri, de Ministerul Agriculturii.Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru a participat la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit), unde a fost discutat raportul Comisiei către Parlamentul European, legat de opţiunile de etichetare în domeniul bunăstării animale şi stabilirea unei reţele europene de centre de referinţă pentru protecţia şi bunăstarea animalelor, de viitorul PAC, respectiv de măsurile de gestionare a pieţei după anul 2013.
În ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună, România s-a declarat în favoarea menţinerii instrumentelor actuale de intervenţie pe piaţă precum şi pentru adoptarea unor măsuri care să combată efectele volatilităţii preţurilor şi să contribuie la revigorarea pieţelor.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Aceste măsuri ar putea fi: subvenţii directe pentru compensarea pierderilor de venit ale producătorilor, reduceri sau exceptări fiscale, stabilirea unui fond de criză şi contracte cadru între fermier şi procesator.
Totodată, România susţine consolidarea rolului organizaţiilor interprofesionale în ideea că aceste forme asociative trebuie să dispună de instrumente adecvate pentru îmbunătăţirea calităţii produselor, prevenirea şi gestionarea crizelor, putând astfel accesa fonduri europene.
În privinţa unor noi instrumente, un program comunitar de reconversie a plantaţiilor pomicole, similar celui din sectorul vitivinicol, poate reprezenta o oportunitate pentru creşterea competitivităţii acestui sector la nivel comunitar. In prezent, Romania se afla intr-o situatie dificila pe piata fructelor, fiind nevoita sa concureze cu tari precum Ungaria si Polonia, unde s-au investit sume importante in reintinerirea plantatiilor pomicole si unde costul de productie este mai scazut, dupa cum a aratat duminica, in emisiunea Viata Satului, Emil Farago, administratorul Pomicola Batos (minutul 12:10)
Având în vedere noul statut al României ca observator în cadrul Comitetului OECD pentru Agricultura (CoAg), România intenţionează să se implice în vederea stabilirii unor politici agricole eficiente la nivel mondial care să răspundă provocărilor actuale.
Acesta e prima reuniune a Consiliului de Miniştri sub mandatul comisarului pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








