Sase proiecte din Salaj au fost selectate pentru a primi fonduri europene nerambursabile prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Potrivit directorului Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Salaj, Dorin Urs, proiectele au fost depuse pe masura 313 - Încurajarea activitatilor turistice.
Proiectele din Salaj, selectate de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) pentru a primi finantare, prevad construirea a doua pensiuni turistice si a patru centre de informare. Potrivit sefului OJPDRP Salaj, cele doua pensiuni vor fi realizate in localitatile Mesesenii de Sus si Creaca iar centrele de informare in Horoatu Crasnei, Valcau de Jos, Romanasi si Benesat. În perioada urmatoare, beneficiarii proiectelor vor primi o notificare privind acceptarea in cadrul programului dupa care vor semna contractele de finantare.
La nivel national, APDRP a selectat 143 de proiecte pe masura 313, ce vor fi finantate cu fonduri europene. Proiectele au fost depuse in sesiunea desfasurata intre 17 noiembrie - 17 decembrie 2009. Fondurile europene nerambursabile alocate proiectelor selectate sunt de peste 108,11 milioane lei. Suma maxima ce poate fi accesata pentru un proiect este de 200.000 euro, finantarea nerambursabila reprezentand 70% din valoarea totala a proiectului.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
3 culturi profitabile - Goji Merisoare Aronia
Fa-ti propria afacere cultivand trei arbusti miraculosi care te pot imbogati Cine nu a aflat de efectele absolut miraculoase pentru sanatate ale merisorului Dar de cele ale fructelor de Goji sau Aronia Si daca nu ai aflat inca iti spunem noi Aceste fructe mici sunt cotate ca super-alimente fiind unele dintre cele mai puternice...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
La nivel national, APDRP a selectat 143 de proiecte pe masura 313, ce vor fi finantate cu fonduri europene. Proiectele au fost depuse in sesiunea desfasurata intre 17 noiembrie - 17 decembrie 2009. Fondurile europene nerambursabile alocate proiectelor selectate sunt de peste 108,11 milioane lei. Suma maxima ce poate fi accesata pentru un proiect este de 200.000 euro, finantarea nerambursabila reprezentand 70% din valoarea totala a proiectului.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News