Comercianţii de lubeniţă au interzis, începând din această săptămână, la comercializarea mărfii pe domeniul public al municipiului, scrie Adevărul. Decizia a fost luată în această săptămână de către consilierii locali care au votat împotriva propunerii care avea în vedere exceptarea de la această măsură a celor care şi-au achitat chiria pentru a-şi putea vinde marfa.
Iniţial, decizia de interzicere a comercianţilor ambulanţi cu legume şi fructe a fost luată în cadrul şedinţei de Consiliu Local din 22 iulie, deoarece lubeniţarii nu dispun la ora actuală de condiţii igienice pentru comercializarea unor produse de acest tip. Potrivit Hotârârii de Consiliu Local, comercianţii care nu vor ţine cont de această prevedere vor fi amendaţi de inspectorii Corpului de Control al Primariei Baia Mare.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News