Scandia, lider pe piaţa conservelor de carne din România, a înregistrat o creştere a cotei de piaţă în primele şase luni de 4%, ajungând în prezent la circa 69%, pe fondul unei pieţe ce a înregistrat o scădere în volum de 1,5% pe segmentul pate şi o creştere în volum de 7,8% pe segmentul mâncăruri, potrivit reprezentanţilor companiei care citează date din ultimul studiu MEMRB.
“Este un semnal pozitiv că am reuşit să creştem cota de piaţă şi estimez că în acest an Scandia se va menţine în jurul acestui procent”, a declarat pentru Business Standard Robert Redeleanu, director executiv Scandia Română. În acelaşi timp, şi gamele de vârf din portofoliul Scandia, respectiv pate Sibiu şi Bucegi, au înregistrat o creştere a cotei valorice în primele şase luni din acest an.
“Sibiu este un brand pe segmentul premium care defineşte portofoliul Scandia şi are o clientelă fidelă, ajungând la o cotã valoricã de 22,4%. Gama Bucegi estimez că va înregistra în acest an o creştere de peste 15-17% şi ca urmare a orientării consumatorilor spre produsele din categoria economic, dat fiind anul de recesiune economică. În prezent, Bucegi are o cotã valoricã de 35,7%”, a adăugat Redeleanu. De altfel, în acest an, reprezentanţii Scandia se vor concentra pe reaşezarea portofoliului de produse, “o clarificare a fiecărui brand în parte”.
Citeste mai mult in Business Standard

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
“Sibiu este un brand pe segmentul premium care defineşte portofoliul Scandia şi are o clientelă fidelă, ajungând la o cotã valoricã de 22,4%. Gama Bucegi estimez că va înregistra în acest an o creştere de peste 15-17% şi ca urmare a orientării consumatorilor spre produsele din categoria economic, dat fiind anul de recesiune economică. În prezent, Bucegi are o cotã valoricã de 35,7%”, a adăugat Redeleanu. De altfel, în acest an, reprezentanţii Scandia se vor concentra pe reaşezarea portofoliului de produse, “o clarificare a fiecărui brand în parte”.
Citeste mai mult in Business Standard
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News