Exclusiv
Publicat in: Stiri
Deoarece producerea răsadurilor se face în general prin consum ridicat de căldură, în momentul de faţă eforturile sunt îndreptate în direcţia obţinerii acestora cu folosirea a cât mai puţină energie sau chiar cu excluderea totală a acesteia atunci când este de provenienţă convenţională. Astfel, în micile gospodării, mai accesibile pentru producerea răsadurilor sunt răsadniţele şi solariile. Acestea se pot folosi când sunt încălzite din ianuarie până în aprilie şi neîncălzite, din martie până în iunie.
Semănatul
Semănatul în vederea producerii răsadurilor de legume se face în rânduri, la 5 cm distanţă, în cazul în care acesta se repică, şi la 8 cm în condiţiile în care nu se repică.

Adâncimea de semănat este condiţionată de dimensiunile seminţelor şi se situează între 0,5-1,5 cm. Însămânţarea se face eşalonat, în decursul a 7-10 zile, asigurându-se astfel condiţii pentru ca repicatul şi plantatul să fie executate la momentul optim. Un răsad de calitate, destinat atât culturii în solarii, în tunele, cât şi în câmp deschis se recomandă să aibă o vârstă de 35-60 zile.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci


Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI   Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren   Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...

Oferta Speciala
valabila 48h


După efectuarea semănatului, sămânţa se acoperă cu un strat de 0,5-1,5 cm amestec de pământ, se udă, iar peste semănătură se întinde o folie de polietilenă, care se menţine astfel până la începutul răsăririi culturii. Suprafaţa de semănat necesară producerii răsadurilor se determină ştiind că, în general, pentru 1 ha de cultură trebuie însămânţaţi 40-60 mp, dacă răsadul se repică, şi 120-200 mp când se seamănă rar, pentru răsaduri nerepicate.

Pentru culturile de seră, şi chiar în răsadniţe bine protejate, se practică în special semănatul direct în ghivece sau în cuburi nutritive, care prezintă avantajul eliminării repicatului. Acest mod de semănat se foloseşte de regulă la plantele care suportă greu repicatul, cum sunt castraveţii, dovleceii şi pepenii galbeni.

Repicatul
Această operaţie se face cât mai timpuriu, în faza de cotiledoane şi începutul apariţiei primei frunze adevărate, la cca 6-10 zile de la răsărire, având grijă ca stratul nutritiv sau cuburile nutritive să aibă umiditatea de 70-80% din capacitatea amestecului şi temperatura de 20-22°C. Desimea de repicare are o mare influenţă asupra calităţii răsadului cât şi asupra costului acestuia. Pentru culturile de vară, în răsadniţe sau solarii repicatul se face în strat de amestec nutritiv, după o prealabilă afânare şi nivelare a acestuia, folosind un plantator de lemn.

Data producerii răsadurilor diferă în funcţie de sistemul de cultură folosit. În cazul tomatelor, castraveţilor, dovleceilor, conopidei sau verzei, însămânţările în răsadniţe puteau fi făcute încă din a doua decadă a lunii ianuarie. Dar, în condiţiile acestei ierni, nu este prea târziu să fie făcute nici în luna februarie. Cei care dispun de solarii încălzite şi se pregătesc să producă pentru piaţă ar trebuie să se grăbească, altfel nu vor face faţă concurenţei!

Pentru cultura în câmp, un răsad de calitate se obţine la tomate şi salată timpurie la sfârşitul lunii februarie şi cu două săptămâni mai devreme pentru varza timpurie. Răsadurile de ardei, vinete, dovlecei şi castraveţi se obţin începând cu partea a doua a lunii martie, la fel şi varza de vară. Pentru ceapa de apă şi praz se obţin în ultima decadă a lunii martie.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Cum se face corect pregatirea rasadurilor de legume pentru infiintarea unei culturi in camp
Majoritatea legumelor pot fi crescute din rasaduri: tomate, vinete, ardei, castraveti, varza, pepene...
Tehnologii pentru producerea rasadurilor de legume
În sistemul legumicol de producţie cultivarea legumelor se face şi prin răsad, adică prin...
Particularitatile producerii rasadurilor de legume pentru cultura in solarii
Obtinerea productiei extratimpurii de legume este posibila prin infiintarea culturilor numai cu...
Adevarul: Aglomeraţie în pieţele din Botosani pentru răsaduri
Botoşănenii se înghesuie la tarabe pentru a cumpăra arpagic şi răsaduri de primăvară. În...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.