Tehnologii pentru producerea rasadurilor de legume

Folosirea plantelor tinere asigură o prindere perfectă, grăbirea vegetaţiei şi fructificării, producţii timpurii.

În sistemul legumicol de producţie cultivarea legumelor se face şi prin răsad, adică prin plante tinere, la începutul vegetaţiei, care pot avea vârsta de 35-55 zile. Folosirea plantelor tinere asigură o prindere perfectă, grăbirea vegetaţiei şi fructificării, producţii timpurii. În spaţiile închise, sere şi răsadniţe, cultura se poate practica numai prin răsad plante tinere cu 2-6 frunze şi cu sistem radicular bine dezvoltat.
Se cultivă prin răsad salata, varza, conopida, tomatele, vinetele, ardeiul iute, castravetele, pepenele galben pentru sere, ţelina de rădăcini, ceapa de apă şi sparanghelul.

Producerea răsadului de legume are loc în diferite tipuri de construcţii, după cum urmează: răsadniţe cu încălzire biologică sau apă caldă, sere înmulţitor cu sticlă semiîngropate cu încălzire biologică, cu aer cald sau cu apă caldă, sere înmulţitor bloc cu sticlă încălzite cu apă fierbinte, sere individuale cu plastic, încălzite sau neîncălzite.



Răsadniţa. În practică sunt răspândite diferite tipuri de răsadniţe care se deosebesc după regimul de temperatură din interior (răsadniţe reci, semicalde şi calde); după sursa de încălzire (răsadniţe cu încălzire biologică, apă caldă); după modul de aşezare (de suprafaţă, semiîngropate şi îngropate) şi după numărul pantelor (cu una şi cu două pante). În vederea economisirii gunoiului de grajd şi a creării unui micro-climat favorabil plantelor, răsadniţele se fac îngropate şi semiîngropate (fig. 5.12). În ţara noastră mai sunt extinse încă în producţie două tipuri de răsadniţe: cu o pantă pentru semănături şi cu două pante pentru repicatul răsadurilor şi efectuarea culturilor forţate de legume. Întrucât răsadniţele construite la suprafaţa, încălzite cu biocombustibil, necesită un consum ridicat de lemn pentru construirea tocurilor, material care se deteriorează de altfel foarte repede, se recomandă construirea tocului răsadniţelor din prefabricate de beton sau din plastic, care au o durabilitate mai mare.

Sera înmulţitor semiîngropată. Se compune dintr-un singur compartiment şi este prevăzută cu parapete şi poliţe (fig. 5.13). Are o lungime de 24 m şi înălţimea de 3 m, cu o suprafaţă constructivă de 72 m2, iar utilă de 62m2. Pentru construcţia ei se pot folosi plăci prefabricate din beton armat, cărămizi, panouri din lemn pentru acoperişuri, ferestre basculante acoperite cu sticlă. Răsadul se produce pe parapete care au lăţimea de 100-120 cm şi înălţimea de 80-90 cm.

Materialele organice pentru pregătirea biocombustibilului

Sursa principală de încălzire a răsadniţelor o constituie diferite materiale organice care, în procesul de fermentare şi descompunere, eliberează mari cantităţi de căldură. Cel mai bun material organic este gunoiul de cabaline. În ultimul timp s-a trecut la utilizarea şi a altor materiale organice. Gunoiul de cabaline se descompune repede, la 7-8 zile după preîncălzire realizează o temperatură de 70°C în centrul platformei, care în 45-65 zile descreşte treptat până la 30°C. Gunoiul de taurine se descompune încet şi produce o temperatură mai scăzută. În amestec cu materiale de natură celulozică (paie, pleavă, rumeguş), gunoiul de taurine degajă căldură multă. Frunzele de pădure în amestec cu gunoi de cabaline şi taurine dau rezultate foarte bune.

Frunzele se recoltează din toamnă uscate şi se depozitează în platforme acoperite, pentru a nu se umezi. La stabilirea necesarului de biocombustibil trebuie să se ţină seama de însuşirile şi greutatea lui, grosimea şi lăţimea patului încălzitor, grosimea şi lăţimea potecilor, tasarea biocombustibilului în pat, condiţiile climatice locale şi epoca de lucru. Astfel, pentru încălzirea unui m2 de răsadniţe trebuie să se asigure 0,25-0,35 tone gunoi de cabaline în amestec cu cel de taurine.

Acolo unde este lipsă de paie se pot folosi unele deşeuri agricole, forestiere şi industriale, ca: fân alterat, pleavă, coceni tocaţi, frunze, rumeguş, puzderie de in şi cânepă, resturi de la fabricile de hârtie. Depozitarea şi prepararea biocombustibilului începe încă din vară. Gunoiul de grajd se adună, depozitându-se în platforme aşezate pe locuri uscate, la soare. Iarna, platformele de gunoi de grajd se organizează în incinta sectorului de răsadniţe. Gunoiul de grajd adus şi pus în platforme se vântură bine şi se aşterne cât mai uniform. Dacă este prea uscat se udă cu apă sau must de grajd diluat, cam 20 l/m2, până ce gunoiul fumegă şi frige dacă este luat în mână.

Pe locul unde se fac răsadniţele, în luna ianuarie-februarie se îndepărtează zăpada şi se pune un strat gros de paie uscate sau puzderie de in, cânepă, rumeguş sau gunoi uscat. După aceasta se trece la aşezarea patului. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine călcat, aşezat în straturi alternative, subţiri şi udat cu apă, deoarece numai în aceste condiţii va asigura căldura necesară semănăturilor. În răsadniţele îngropate, patul de gunoi va avea grosimea de 60 cm iar la răsadniţele calde, de suprafaţă de 70-80 cm, în special pentru semănăturile de tomate, ardei şi vinete timpurii.

Pământurile nutritive

Producerea răsadurilor necesită folosirea amestecurilor de pământuri nutritive pentru semănături şi repicat. Pământurile alese trebuie să se caracterizeze printr-o structură bună, care să asigure o porozitate şi o aeraţie optimă şi să conţină cantităţi suficiente de substanţe nutritive într-o formă uşor asimilabilă de plante.

Aceste pământuri nu trebuie să formeze la suprafaţă o scoarţă, care este foarte dăunătoare mai ales plantelor de castraveţi, ridichi de lună şi andive. Principalele componente ale amestecurilor nutritive folosite în sere şi răsadniţe sunt în cele ce urmează.

Pământul de ţelină se obţine prin descompunerea ţelinei înierbate. El se procură din terenurile cu graminee şi leguminoase. Pământul de grădină se obţine din terenurile cultivate cu legume. Acest pământ trebuie în prealabil bine dezinfectat, dat prin ciur şi curăţat de diferite materiale străine, ca: pietre, resturi de rădăcini etc.

Pământul de răsadniţă se strânge vara după terminarea sezonului, obţinându-se un material nutritiv foarte valoros. După o dezinfecţie puternică, pământul de răsadniţă se aşează în platformă timp de 6 luni pentru a se aerisi, în care perioada se amestecă cu îngrăşăminte minerale sub formă de soluţie.

Pământul de turbă se pregăteşte în orice perioadă a anului şi poate fi gata după 6-12 luni. Se prepară din turba bine descompusă. Pentru a reduce aciditatea se adaugă 3 kg. var la 1 m3 de turbă proaspătă, iar în timpul păstrării se lopătează de 1-2 ori.

Nisipul de râu se foloseşte în mod curent la amestecurile pentru semănături şi repicat.

Pentru prinderea plantelor şi grăbirea fructificării, producerea răsadului în ghivece din pământ ars este înlocuită cu o metodă mai economică, aceea a semănatului şi a repicatului în diferite suporturi (cuburi şi ghivece nutritive) confecţionate din turbă, plastic, hârtie sau carton (fig. 5.14). Ghivecele nutritive se execută cu ajutorul unor utilaje speciale.

Pe baza rezultatelor experienţelor efectuate în ţara noastră, pentru confecţionarea ghivecelor nutritive se recomandă un amestec format din trei părţi mraniţă şi o parte pământ. În ultimul timp o largă răspândire capătă ghivecele jiffy-pot şi strips-pot, al cărui perete permite trecerea rădăcinilor plantelor. Compoziţia Jiffy-potului este următoarea: 70-75% turbă de Sphagnum, bogat în humus, 20-23% material de legătură (celuloza din fibre de lemn de pin) şi 2-3% substanţe nutritive uşor solubile (uree). Ghivecele Jiffy-pot se umplu cu pământ la nivelul superior al pereţilor, iar udatul se execută numai în limita saturării pereţilor. În interiorul pereţilor se formează un sistem radicular ramificat, iar, după plantare, rădăcinile străpung pereţii şi împânzesc cu uşurinţă solul. Patul nutritiv

În cazul insuficienţei ghivecelor nutritive se poate folosi patul nutritiv, compus dintr-o parte pământ de ţelină, două părţi mraniţă cernută şi nisip, sau din turbă 60%, pământ 20% şi mraniţă 20%, care se aşează deasupra patului cald de băligar din răsadniţă. Pământurile nutritive pentru semănat şi repicat trebuie în mod obligatoriu dezinfectate contra bolilor criptogamice înainte de a fi depozitate în locuri speciale. Tratarea pământului se face pe cale termică sau chimică.

Semănatul. Ca regulă generală, însămânţarea se efectuează fie în pământul din sera înmulţitor sau răsadniţă, fie în lădiţe confecţionate din lemn sau plastic. Epoca de semănat este în funcţie de specie, tipul construcţiei, modul de cultivare şi temperatura solului. S-a constatat că este dificil de făcut o corelaţie directă între epoca de semănat, plantat şi recoltat.

Totuşi rezultatele obţinute de unele staţiuni experimentale şi ferme de producţie ne dau indicaţii preţioase asupra elementelor care intervin în precizarea epocilor optime de semănat.

Temperatura optimă pe care trebuie să o atingă pământul din răsadniţă sau seră pentru germinarea şi răsărirea seminţelor de legume variază între +23...+27°C. Se remarcă faptul că pe măsură ce temperatura pământului scade, se reduce energia de încolţire şi răsărire, mai ales în cazul seminţelor uscate, neumectate, favorizându-se şi atacul unor microorganisme patogene.

De aceea, încălzirea prealabilă a pământului în instalaţii speciale sau în serele înmulţitor prin diverse mijloace pentru a crea un regim teoretic corespunzător constituie o măsură obligatorie, care asigură o răsărire uniformă şi obţinerea unor plăntuţe viguroase. Menţinerea unei ventilaţii moderate, fără excese, şi asigurarea unui drenaj pentru scurgerea apei de udat din lădiţele de semănat reprezintă, de asemenea, măsuri pentru încălzirea optimă a seminţelor. Udarea pământului se face moderat, cu apa călduţă.

În zonele sudice şi vestice ale ţării, semănatul tomatelor timpurii are loc în prima decadă a lunii februarie, iar a verzei şi a conopidei timpurii nu mai târziu de 15 ianuarie. În zonele mai reci şi nordice, semănatul acestor culturii are loc cu 2-3 săptămâni mai târziu. Ardeiul şi vinetele timpurii se însămânţează cu 10-15 zile după tomatele timpurii.

Autori: Prof.univ.ing. Bujor Manescu, conf.univ.dr. ing. Marcela Stefan