"Subventia la hectar se va majora din 2010 la aproximativ 150 de euro, dupa ce Comisia Europeana a probat, zilele trecute, posibilitatea Romaniei de a dubla suma acordata de la bugetul de stat" (care, in prezent, este de 47 de euro la hectar, n.r.), a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, prezent la Bruxelles, la Consiliul de Ministri Agricultura si Pescuit. "Astfel, subventia la hectar in Romania va avea o podere de aproximativ 85% din alocarea medie din UE.
Pana in 2012, se va dubla si alocarea UE la plata subventiilor (in prezent, 50,5 euro/hectar, n.r.), astfel, subventia la hectar in 2010 va ajunge la peste 200 de euro", a precizat ministrul.
Viorel Matei, presedintele Federatiei Nationale a Agricultorilor din Romania, a declarat pentru Business Standard ca masurile adoptate la Bruxelles nu ajuta fermierul roman care, in contextul crizei, este intr-o mare dificultate. “Accesul la creditare s-a restrictionat, iar singurul ajutor acum ar fi majorarea subventiilor. Pana in 2010, estimez ca 50% din fermierii romani vor disparea”, a precizat Matei. Potrivit acestuia, producatorii si reprezentanti din industria alimentara vor protesta, la Bruxelles, la inceputul anului viitor, impotriva acestei decizii a CE. “Este inacceptabil. Romania va avea in continuare cea mai mica subventie la hectar. Vom urma exemplul fermierilor polonezi, care au protestat zile intregi la Bruxelles, pana si-au obtinut drepturile” a adaugat Matei.
Citeste mai mult in Business Standard

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Business Standard
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News