Tehnologia de cultivare a lucernei

Lucerna, prin valoarea sa furajeră şi suprafaţa cultivată, este considerată „regina plantelor” de nutreţ. Din informaţiile de ordin arheologic sau ale scrierilor filozofilor antici, lucerna a fost luată în cultură cu 4000 de ani î. CH. in regiunile din Asia de sud-vest. Pe teritoriul actual al ţării noastre, lucerna s-a cultivat la început în Transilvania şi Banat, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În momentul de faţă, pe plan mondial, lucerna se cultivă pe o suprafaţă de circa 40 milioane de hectare, cele mai mari suprafeţe se găsesc în SUA, Argentina, Rusia, Italia, Franţa şi Canada. În ţara noastră suprafaţa anuală variază, între 400 000- 500 000 ha, cu lucernă în cultură pură, şi în jur de 1 milion de hectare cu lucernă în amestec cu specii de graminee perene.

Importanţa economică
Plasticitate ecologică mare putând fi cultivată în zone geografice diferite (în stepe secetoase şi în silvostepă, în zonele de lunci, pe soluri de diferite tipuri dar cu reacţie neutră- slab alcalină).

Realizează producţii foarte mari, de peste 50 t/ha/3 coase de masă verde, în condiţii naturale şi de peste 80t/ha masă verde/4 coase în condiţii de irigare, sau între 10-15 t/ha fân.

Digestibilitatea foarte ridicată a furajului. Din punct de vedere agrobiologic, lucerna are o serie de particularităţi: rezistenţă la secetă şi temperaturi scăzute, valorificarea bună a apei de irigaţie (prin dublarea producţiei), capacitate mare de regenerare după cosire (realizează 3-4 cosiri la neirigat şi 4-5 cosiri la irigat)

Aprovizionează solul cu azot biologic fixat în simbioză cu bacteriile din specia Rhizobium melitoli (peste 200 kg/ha la o cultură de lucernă valorificată timp de 4 ani)

Conţinutul ridicat în substanţe estrogene face ca lucerna să influenţeze ciclul reproductiv la animale.

În amestec cu unele specii de graminee, lucerna se poate şi însiloza

Este o bună plantă meliferă. Este foarte bună premergătoare mai ales pe suprafeţele în unde se poate iriga, datorită faptului că lasă terenul sărac în apă pe o adâncime mare (peste 1m adâncime).

Însuşiri morfologice şi fiziologice
Rădăcina lucernei este pivotantă, profundă, (poate ajunge la 2m adâncime în sol) fapt ce explică rezistenţa deosebită la secetă. În primul an de vegetaţie se formează aproape întreaga masă de rădăcini. Pe rădăcini se formează nodozităţi, ca urmare a simbiozei lucernei cu bacteriile de tip Rhizobium meliloti. Frunzele sunt formate din trei foliole obovate sau lanceolate, dinţate, în treimea superioară, foliola din mijloc are peţiolul mai lung decât celelalte două laterale.

Florile de culoare violacee la specia Medicago sativa galben închis, la Medicago falcata pestriţă (verzui- violacee) la Medicago varia sunt grupate în raceme axilare prelungite. Fructul este o păstaie polispermă, glabră, răsucită. Caracteristicile seminţelor: reniforme, culoare galben- verzuie, cu luciu slab.

Sistematică şi soiuri
Genul Medicago face parte din familia Fabaceae, subfamilia Papilononoidae, tribul Trifolieae.

Lucerna cultivată (Medicago sativa L.).

În ţara noastră s-au realizat numeroase souri de lucernă: Fundulea 652 primul soi creat în România; Luxin, Luteţia, Gloria, Triumf, Adonis, Topaz, Selena, Sigma, Magnat

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie. Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 1oC, iar cea maximă de 37oC. În cazul lucernei semănate primăvara, temperaturile mai mici de -5oC pot distruge în totalitate tinerele plante.
Plantele tinere de lucernă, acoperite cu zăpadă, pot rezista la temperaturi de până la -40oC.

În general lucerna, realizează cele mai mari producţii în zonele unde suma anuală a precipitaţiilor este de 550-600 mm şi cu o repartizare uniformă a acestora în timpul perioadei de vegetaţie. Faţă de sol lucerna are cerinţe foarte ridicate. Cultivarea lucernei se face numai pe solurile cu reacţie neutră-slab alcalină în limite de pH 6,2- 7,4.

Zonele de cultură
Zona foarte favorabilă: cuprinde zona solurilor cernoziomice întâlnite în Câmpia Dunării, Dobrogea sudul şi vestul Moldovei, centrul Câmpiei Transilvaniei, centrul şi estul Câmpiei Banatului.

Zona cu favorabilitate medie cuprinde: zona solurilor aluvionare din luncile principalelor râuri (Oltull, Mureşul, Prutul, Jiul, Siretul); zona cernoziomurilor slab sărăturate din nord-estul Câmpiei Bărăganului şi în Câmpia Banatului; zona solurilor brun-roşcate din nordul Câîmpiei Române, centrul Moldovei, Centrul Transilvaniei, Câmpia de Vest.

Zona cu favorabilitate scăzută cuprinde zonele cu soluri brune din Oltenia şi Muntenia, în nordul şi estul Câmpiei Transilvaniei şi în nord-vestul Câmpiei de vest.

Tehnologia de cultură
Rotaţia

În cazul semănatului în perioada vară-toamnă cele mai bune premergătoare sunt culturile care eliberează terenul până la sfârşitul lunii iulie, cum sunt: cerealele de toamnă (grâul, orzul, secara), cartoful timpuriu.

Lucerna semănată primăvara poate fi cultivată atât după cerealele de toamnă şi primăvară, cât şi după unele prăşitoare: porumb, floarea- soarelui. De asemenea nu se recomandă semănatul lucernei după ea însăşi timp de o perioadă de 4-6 ani. Acest interval de timp se datorează fenomenului de „oboseala solului”.

Lucerna este considerată o bună plantă postmergătoare pentru majoritatea culturilor anuale: structurează solul, prin dezvoltarea microorganismelor simbionte de fixare a azotului atmosferic.

Lucrările solului Nivelarea se execută vara sau toamna, după o prelucrare a solului, în prealabil cu grapa cu discuri. Această lucrare se efectuează, de regulă la 3-4 ani, cu 2-3 săptămâni înainte de pregătirea patului germinativ.

Adâncimea de arat este de 23-25 cm şi calendaristic se execută până la 25 octombrie pentru lucerna semănată primăvara şi 1 august pentru lucerna semănată la sfârşitul verii.

Înainte de semănat, pregătirea patului germinativ pentru lucerna semănată primăvara se face din toamnă cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. În cazul unui sol bulgăros se foloseşte combinatorul.

Pentru a se asigura o bună răsărire a plantelor şi cât mai uniformă se recomandă efectuarea tăvălugirii terenului înainte de semănat, de regulă cu tăvălugul inelar.

Sămânţa şi semănatul
Se recomandă, înainte de semănat, tratarea seminţelor cu tulpini bacteriene, care pot să aducă sporuri de peste 40%. Pentru a preveni atacul unor dăunători sămânţa se tratează cu insecticide.

Norma de sămânţă la lucernă variază, în funcţie de indicii calitativi, între 18-20-22 kg/ ha. Distanţa între rânduri este de 12-13 cm şi adâncimea de semănat de 2-3 cm pe solurile cu textură luto-argiloasă şi 3-4 cm pe solurile cu textură uşoară, luto-nisipoasă.

Lucrările de întreţinere
Primele faze de dezvoltare face ca lucerna să fie invadată repede de buruieni, dintre care unele au o anumită specificitate: dicotiledonate - Stellaria sp. Lucernierele semănate toamna sunt invadate de specia Stellaria sp.

În condiţiile folosirii la semănat a unor seminţe cu valoare biologică necunoscută, sau în cazul aplicării de gunoi de grajd proaspăt, nefermentat, există pericolul apariţiei unei buruieni parazite şi anume cuscuta: Cuscuta trifolii, Cuscuta campestris, Cuscuta australis, Cuscuta epithymum, Cuscuta epilinum.

Combaterea buruienilor din culturile de lucernă se poate executa în trei moduri: prin măsuri preventive, lucrări agrotehnice şi tehnologice şi prin metode chimice.

Măsurile preventive: o sămânţă lipsită de buruieni, seminţe de cuscută, resturi vegetale.

În procesul producerii de seminţe de lucernă se vor elimina impurificările biologice şi mecanice, mai ales în perioada de recoltare a semincerilor.

Lucrările agrotehnice: respectarea adâncimii de arat şi mai ales a întoarcerii corespunzătoare a brazdei, prin care seminţele de buruieni sunt încorporate la adâncimi mai mari unde posibilitatea răsăririi lor este scăzută.

Metoda cea mai eficientă de combatere a buruienilor şi cuscutelor din lucernierele noi şi vechi o constituie folosirea erbicidelor specifice: Eradicane 4-5 l/ ha, Dual 3-4 l/ha.

Cercetările mai recente efectuate în ţara noastră evidenţiază eficacitatea deosebită a erbicidului. Pivot care, aplicat pe toată suprafaţa în doză de 1l/ ha distruge cuscuta în totalitate.

Boli specifice lucernei:

Veştejirea fuzariană (fuzarium oxisporum ssp, şi Medicaginis) se manifestă prin necrozarea ţesuturilor şi vaselor conducătoare.

În combaterea acestor boli măsurile preventive şi tehnologice sunt cele mai eficiente: alegerea terenurilor de cultură neinfestate, folosirea la semănat a unor soiuri rezistente la atacul bolilor, efectuarea la timp a tuturor lucrărilor de întreţinere şi recoltare.

Dăunătorii fitofagi pot produce pagube însemnate culturilor.

Gărgăriţele frunzelor şi rădăcinilor (Sitona ssp) ale căror larve atacă rădăcinile, iar adulţii aparatul foliar, provoacă daune importante (mai ales primăvara)

Buburuza lucernei (Subcoccinella 24 punctata) apare în timpul verii şi atacă aparatul foliar.

Gândacul roşu al lucernei (Phytodecta fornicata) apare la începutul lunii iunie şi atacul se manifestă prin desfrunzirea plantelor.

Gărgăriţa rădăcinilor (Otiorrhynchus ligustici) ale cărei larve sapă galerii în rădăcinile plantelor, care dispar în urma atacului şi apar goluri în lucerniere.

Pătarea brună a frunzelor (Pseudopezisa medicaginis), apare primăvara prin apariţia pe frunzele bazale a unor pete mic, gălbui- brune, punctiforme care cad ulterior, ducând la compromiterea culturi.

Făinarea lucernei (Erisiphe pisi ssp. Medicaginis) prin apariţia de pete albicioase pe frunze, care duc la moartea acestora

Irigarea lucernei constituie o măsură tehnologică eficientă pentru culturile intensive, deoarece poate spori producţia în medie, de peste două ori.

Recoltarea lucernei
Se recomandă ca în anul I de vegetaţie recoltarea să se efectueze mai târziu, în intervalul cuprins între sfârşitul îmbobocirii- mijlocul fazei de înflorire.

Recoltarea din anii următori se efectuează în intervalul cuprins între sfârşitul fazei de îmbobocire - începutul fazei de înflorire. Dacă se ia în consideraţie intervalul de timp dintre două cosiri pentru refacerea aparatului vegetativ după tăiere, acesta variază în limite de 30- 38 zile în anul I şi între 30-35 de zile în anii următori de folosinţă.

Ultima recoltare din fiecare an de vegetaţie se va executa cu cel puţin 30-35 zile mai devreme de apariţia primului îngheţ, pentru a favoriza acumularea în cantităţi suficiente de substanţe de rezervă. Ce vor asigura rezistenţa peste iarnă a plantelor de lucernă.

În perioadele de secetă prelungită se impune întreruperea vegetaţiei, prin cosirea lucernei pentru a preîntâmpina apariţia fenomenului de epuizare a plantelor, cu efecte negative asupra următoarei recolte.

Consumabilitatea şi digestibilitatea este mai scăzută la lucerna recoltată într-o fază mai înaintată de vegetaţie.

Înălţimea optimă de recoltare a lucernei este de 4-6 cm de la sol, iar ultima cosire se efectuează la 7-8 cm.

Folosirea culturilor de lucernă prin păşunatul direct cu animalele este mai puţin recomandată, deoarece în perioada de creştere intensă plantele consumate pot produce fenomenul de meteorizaţie.

Autor: Dr. ing. Laurenţiu Rînchiţă
tel. 0741.099.096
e-mail: laurentiurinchita@yahoo.com