Tehnologia de cultura a raigrasului aristat (Lolium multiflorum)

Cultivarea pe suprafeţe din ce în ce mai mari a raigrasului aristat se datorează mai multor însuşiri ale acestei plante furajere. Raigrasul aristat are un potenţial mare de producţie de peste 80 t /ha. masă verde, sau 15-20 t/ha fân în cultură neirigată. Raigrasul aristat are un grad ridicat de consumabilitate şi digestibilitate şi o valoare nutritivă ridicată: 1 kg substanţă uscată conţine 140-160 g P.D. şi 180-200 g zaharuri solubile.
In cultivarea raigrasului aristat, se realizeaza mai multe recolte in timpul perioadei de vegetaţie, începând cu sfârşitul lunii aprilie şi până în a doua jumătate a lunii octombrie; de asemenea, planta înlocuieşte borceagul de toamnă, producând un furaj de calitate şi mai ieftin. Raigrasul se poate valorifica atât sub formă de masă verde sau fân, cât şi sub formă de siloz sau semifân si este o bună plantă amelioratoare, lăsând în sol 6-10 t/ha rădăcini uscate, echivalentul a 20-25 t/ha gunoi de grajd.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie
Raigrasul este o plantă bienală, dar se comportă ca plantă anuală când este semănat la sfârşitul verii. În timpul iernii rezistă până la -25 C, dacă este bine înfrăţit.

Este pretenţioasă la umiditate şi nu rezistă la secetă. În regiunile cu precipitaţii de peste 600 mm anual, poate realiza 4-5 coase într-o perioadă de vegetaţie.

Raigrasul se cultivă după plante care se recoltează devreme: cereale păioase, mazăre, borceaguri. Dacă recoltarea se face până la 10 august pot fi bune premergătoare şi cerealele de primăvară, cartofii timpurii şi floarea soarelui.

Pregătirea terenului
Arătura se face până la 5 august în zona de nord şi 15 august în zona de sud, iar adâncimea de arat este de 20-22 cm. Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri, iar ultima trecere se face în agregat cu tăvălugul.

Epoca optimă de semănat este între 20-30 august în zonele colinare şi 25 august-10 septembrie în zonele de câmpie. Cantitatea de sămânţă la ha. este de 25-30 kg/ha, adâncimea de semănat 2,0-2,5 cm, iar distanţa între rânduri 12,5 cm.

Fertilizarea
Pentru obţinerea unor producţii ridicate, raigrasul consumă cantităţi mari de elemente nutritive din sol. Astfel la coasa întâi se face o fertilizare cu 70-80 kg azot/ha şi 50-60 kg azot/ha la celelalte coase, 50-60 kg. fosfor/ha, iar pe solurile sărace se administrează şi 60-80 kg potasiu/ha.

Gunoiul de grajd aplicat în doze de 40-60 t/ha., reduce cu 40-50% dozele de azot aplicate.
Pe solurile acide se aplică şi amendamente calcaroase în doze de 4-5 t/ha carbonat de calciu la intervale de 5-6 ani.

Lucrări de întreţinere
Deşi raigrasul aristat este o graminee competitivă faţă de buruieni, în toamnele mai lungi,gradul de îmburuienare foarte ridicat impune aplicarea unor măsuri de combatere a acestora. Când cultura este îmburuienată cu rapiţă sălbatică (Sinapis arvensis) se aplică un tratament cu SDMA în doză de 1,5 l/ha, în faza de 2-3 fraţi, pe timp senin când temperatura aerului este mai mare de 15 C. Primăvara, dacă în cultură apar şi alte specii de buruieni, combaterea chimică se face după pornirea în vegetaţie a buruienilor dominante, când temperatura depăşeşte 10-12 C şi în zilele senine.

Recoltarea şi conservarea
Prima coasă se realizează pe parcursul fazei de burduf, când producţia este mare şi valoarea nutritivă ridicată. Celelalte cosiri se realizează la intervale de 28-30 de zile în zonele de câmpie şi 30-35 de zile în zonele colinare, în intervalul cuprins între începutul şi mijlocul fazei de înspicare.

Conservarea prin însilozare este o metodă eficientă, deoarece conţinutul ridicat în zaharuri solubile permite o desfăşurare optimă a proceselor fermentative.

Metoda cea mai bună de însilozare este sub formă de semisiloz, care se realizează în următoarele etape:cosirea şi lăsarea în brazde a materialului vegetal, timp de 2-3 zile, până când conţinutul în substanţă uscată depăşeşte 30-32%. Apoi se toacă cât mai mărunt masa ofilită, se transportă la locul de însilozare, se tasează succesiv, în straturi, pentru creerea condiţiilor de anaerobioză care favorizează fermentaţia lactică.

Acoperirea silozului se face cu un strat gros de paie de 30-40 cm. sau cu folie de polietilenă de culoare închisă. Conservarea sub formă de fân se produce în condiţii mai bune la coasele 2-3,iar fenofaza de recoltare este când plantele se găsesc la începutul înspicării.

În toate situaţiile de recoltare, pentru creşterea capacităţii de regenerare a lăstarilor, cosirea se efectuează la o înălţime minimă faţă de sol de 5-7 cm.

Autor: ing. Daniela Criste