Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Tinerii fermieri au depus peste 1.800 de proiecte pentru instalarea în mediul rural
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 1.898 de cereri de finanţare pentru Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Sesiunea de primire a proiectelor s-a desfăşurat în perioada 1 – 30 iunie 2010, fiind alocată suma de 50 de milioane de euro.
Valoarea proiectelor depuse de tineri este de 38,57 milioane de euro, iar sprijinul maxim nerambursabil oferit prin Măsura 112 este de 25.000 de euro pe exploataţie.
Pentru a fi eligibil, un solicitant trebuie să aibă vârsta de până la 40 de ani şi să preia pentru prima dată o exploataţie agricolă cu o dimensiune minimă de 6 UDE (Unităţi de Dimensiune Economică). În acest caz va primi 10.000 de euro nerambursabili. Pentru fiecare UDE suplimentară se acordă 2.000 de euro, dar sprijinul total nu poate depăşi 25.000 de euro, indiferent de dimensiunea exploataţiei.
Valoarea maximă a fost solicitată de 935 de tineri fermieri, care au propus investiţii pentru apicultură, horticultură, pomicultură sau creşterea puilor.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Cele mai multe cereri de finanţare au fost depuse în Regiunea 2 Sud-Est (344 de proiecte) şi în Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia (338 de proiecte).
Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” şi are ca obiective generale îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă şi îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură.
Obiectivele specifice ale măsurii se referă la creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri.
Obiectivele operaţionale se referă la creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.
Contribuţia publică aferentă Măsurii 112 este formată din 20%, contribuţia Guvernului României şi 80%, contribuţia Uniunii Europene.
Sprijinul acordat în cadrul măsurii are ca scop dezvoltarea exploataţiilor agricole, care produc în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă: are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE1; este situată pe teritoriul ţării şi este înregistrată în Registrul fermelor şi Registrul agricol.
Categoriile de beneficiari eligibili care pot solicita sprijin nerambursabil prin Măsura 112, sunt persoanele fizice; persoanele fizice înregistrate şi autorizate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare: individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau asociaţi şi administratori unici ai unei Societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Autor:
Dragos Serban
Newsletter gratuit
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "Top 4 Afaceri agricole in 2024".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Idei de afaceri in agricultura