Exclusiv
Publicat in: Stiri
Un bărbat în vîrstă de 46 de ani, din comuna constănţeană Chirnogeni, şi-a pierdut viaţa vineri dimineaţă, după ce a fost strivit de combina agricolă pe care lucra. Tragedia a avut loc pe o solă de grîu din apropierea localităţii Chirnogeni. Oamenii legii spun că Ion Pena, angajat în funcţia de combiner la o firmă din zonă, a venit vineri dimineaţă la serviciu şi a încercat minute în şir să pornească utilajul.


„Nu a reuşit, aşa că a ieşit din cabină şi s-a căţărat pe roata dreapta faţă, pentru a pune în funcţiune combina, de la un releu, care se află chiar lîngă baterii. A reuşit să pornească motorul, dar a uitat că utilajul se afla în viteză. Combina s-a pus în mişcare, iar el nu a mai apucat să facă nimic. A fost prins sub roata mare a combinei, care l-a zdrobit. L-am auzit ţipînd şi am sărit în ajutorul lui. Am reuşit să-l scoatem de sub utilaj înainte să treacă peste el şi roata din spate”, îşi aminteşte cu groază Iulian Dumitrache, de 45 de ani, unul dintre colegii victimei. Imediat după îngrozitorul accident, martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutor. Din nefericire, medicii din ambulanţa care a sosit la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe Ion Pena. Vestea a venit ca un trăznet pentru membrii familiei. „Nu-mi vine să cred ce s-a întîmplat... Avea patru copii, care au rămas acum fără tată. Cel mai mic dintre ei are 11 ani. Nu ştiu cum s-a putut întîmpla grozăvia asta. Lucra de aproape 18 ani pe combine agricole, avea experienţă”, spune Niculae Pena, de 71 de ani, tatăl victimei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci


Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI   Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren   Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeste mai mult in

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Ultima ora

APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
In ceea ce priveste cererile de plata, acestea sunt aferente serviciilor prestate in luna...
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
Deconturile se depun insotite de documentele care atesta indeplinirea cerintelor specifice de...
MADR pregateste noi investitii. Florin Barbu si Marcel Ciolacu discuta despre noile finantari
MADR pregateste noi investitii. Florin Barbu si Marcel Ciolacu discuta despre noile finantari
Premierul Romaniei s-a intalnit la sediul MADR cu ministrul Florin Barbu pentru a planifica...
ANSVSA: 10 tone de produse alimentare au fost retrase de pe piata
ANSVSA: 10 tone de produse alimentare au fost retrase de pe piata
In perioada 27 noiembrie - 31 decembrie 2024 au fost efectuate controale in unitatile din...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.