Pasiunea pentru cactuşi o are din copilărie, de prin clasa a şasea. A văzut primii cactuşi la un coleg acasă şi spune că i s-au părut foarte interesanţi, din punct de vedere estetic. „Am avut primele plante, doi-trei puişori de cactus, pe care i-am primit de la cunoscuţi. Încet încet, s-au făcut 20 de plante din specii comune”, îşi aduce aminte Cristian.
Chiar dacă în adolescenţă s-a gândit să urmeze o specializare de horticultură, spune că date fiind vremurile, s-a gândit la siguranţa unei slujbe şi a ales medicina. Chiar dacă nu a reuşit decât din al doilea an, a urmat Facultatea de Medicină în Cluj-Napoca, iar în prezent este medic rezident în anul IV la Clinica de Chirurgie III.
Studenţia i-a adus mai mulţi cactuşi
În primii ani de studenţie, când au apărut şi importurile, Cristian a văzut în Cluj mai multe specii de cactuşi. A începtu să se intereseze de ei, să citească, şi atunci şi-a dat seama de multitudinea de specii de cactuşi care există. „Pe măsură ce am citit, au şi început să-mi placă mai mult. I-am înţeles mai mult şi mi-au plăcut nu numai estetic, ci şi simbolistic, ca nişte plante care s-au adaptat unor condiţii foarte vitrege pentru viaţă şi le-am văzut ca pe o dovadă că se poate”, povesteşte medicul.
Încet, dintr-un pervaz cu plante, a ajuns să aibă o terasă, apoi o seră mică, dar care a devenit tot mai mare. „Tot la un an-doi, devenea plină, făceam una un pic mai mare. Cam aşa se tot întâmplă, că achiziţiile nu se prea opresc şi plantele devin tot mai mari”, povesteşte Cristian. Spune că cel mai mult fost ajutat să afle informaţii de internet şi de câteva persoane din ţară.
Citeste mai mult in Adevarul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
În primii ani de studenţie, când au apărut şi importurile, Cristian a văzut în Cluj mai multe specii de cactuşi. A începtu să se intereseze de ei, să citească, şi atunci şi-a dat seama de multitudinea de specii de cactuşi care există. „Pe măsură ce am citit, au şi început să-mi placă mai mult. I-am înţeles mai mult şi mi-au plăcut nu numai estetic, ci şi simbolistic, ca nişte plante care s-au adaptat unor condiţii foarte vitrege pentru viaţă şi le-am văzut ca pe o dovadă că se poate”, povesteşte medicul.
Încet, dintr-un pervaz cu plante, a ajuns să aibă o terasă, apoi o seră mică, dar care a devenit tot mai mare. „Tot la un an-doi, devenea plină, făceam una un pic mai mare. Cam aşa se tot întâmplă, că achiziţiile nu se prea opresc şi plantele devin tot mai mari”, povesteşte Cristian. Spune că cel mai mult fost ajutat să afle informaţii de internet şi de câteva persoane din ţară.
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News