Vânzarea directă a produselor agricole de către producătorii agricoli, formă a activităţilor agroturistice

Valoarea produselor agricole creşte prin industrializare şi comercializarea lor, ceea ce duce la o diminuare a părţii din valoarea produsului care revine producătorului agricol. Această situaţie nu este specifică numai agriculturii, fenomene asemănătoare se pot întâlni şi în industrie.
Deci, vânzarea directă ce are loc prin deplasarea consumatorului la locul agricol de producţie trebuie considerată un mod de comercializare propriu şi pentru activităţi de turism rural, a cărei efectuare depinde de rentabilitate pe care o poate obţine producătorul agricol. Această formă a activităţii de valorificare, desfăşurată de producătorul agricol, se concretizează prin vânzarea directă a produselor sale consumatorilor finali, fenomene care frecvent pot avea loc în exploataţia agricolă.

Prin vânzare directă, producătorul agricol îşi amplifică activităţile sale agricole, cu activităţi de industrializare şi distribuţie a produselor obţinute din procesul de producţie agricolă. Acest mod de valorificare directă a produselor agricole prezin1tă avantaje atât pentru producătorul agricol, dar şi pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor agricole.

Avantajele pentru producătorul agricol se referă la: cu investiţii reduse şi echipamente utilizate şi pentru alte sectoare de activitate, pot creşte veniturile realizate de populaţia existentă în zonele agricole producătoare; vânzarea directă poate fi considerată ca debuşeu pentru producţia care nu a fost achiziţionată de agenţii economici specializaţi în industria alimentară, sau în distribuţia acestor produse agricole.

Avantajele pot fi semnalate şi pentru ansamblu zonelor rurale, aceste referindu-se la: posibilitatea valorificării locale a produselor agricole, dar şi a altor produse specifice zonei de producţie; responsabilitatea producătorilor agricoli pentru activităţi de industrializare, distribuţie şi respectiv, a calităţii produsului în cadrul pieţii; existenţa unor utilaje şi depozite de mici capacităţi. Dar, pentru desfăşurarea activităţilor privind valorificarea, se solicită forţă de muncă neutilizată, în anumite perioade, în cadrul sau în afara sezonului de producţie agricolă.

Totodată, vânzarea directă a produselor de către producătorii agricoli, presupune şi existenţa unor limite sau restricţii privind această activitate, care se referă la:

- activităţile suplimentare de industrializare şi comercializare, desfăşurate de producătorul agricol, determină în anumite perioade, o suprasolicitare a forţei de muncă şi o competenţă ce nu poate fi improvizată;
- există situaţii în care vânzarea directă, practicată pe scară mai extinsă (cantităţi mari de produse), necesită forţă de muncă salariată, în acest fel putându-se ajunge la un model de comercializare, la care nu se poate permite a se calcula şi reţine valoarea nou creată (plus-valoarea) în cadrul exploataţiei agricole.

Vânzarea directă a produselor agricole a existat în toate timpurile, dar ea deţine o mică proporţie (6-8%) din totalul activităţilor de comercializare a produselor agricole, fiind în funcţie de tipul produsului agricol şi de regiunea producătoare. Totodată, pentru ca vânzările directe să se poată desfăşura ca activităţi importante este necesar să existe o cerere potenţială, aşa cum se manifestă în cadrul marilor centre urbane, al zonelor turistice etc.

- producătorul agricol îşi asumă responsabilitatea civilă pentru toate riscurile de intoxicaţie alimentară;
- produsele comercializate trebuie să fie diferenţiate de produsele obişnuite (de serie), prin calitate şi/sau originalitatea lor;
- producătorul agricol trebuie să aibă cunoştinţe privind tehnologiile culinare, dar şi cele ale tehnicii comerciale. El trebuie, în acelaşi timp, să cunoască şi să respecte regulile de igienă.

Formele de vânzare directă pot fi diferenţiate prin delimitarea formelor individuale şi colective de vânzare directă.

Formele de vânzare directă pot fi reprezentate prin:

- vânzare directă în cadrul exploataţiei agricole,care presupune existenţa unei cantităţi importante de produse agricole disponibile şi a unor spaţii de depozitare. În acelaşi timp, vânzătorul, care este şi producătorul agricol, trebuie să fie cunoscut astfel să existe o cerere de produse agricole relativ constantă;
- vânzarea pe piaţă este considerată o formă de comercializare frecventă. În acest caz, producătorul agricol va trebui să accepte şi să plătească un loc pentru vânzare, alături de alţi comercianţi;
- vânzarea într-un magazin a produselor de către mai mulţi producători agricoli;
- vânzarea prin deplasarea în cadrul unor localităţi, care se practică ocazional, mai ales în situaţia lichidării anumitor cantităţi de produse. Datorită unor opriri frecvente, existente în cadrul acestei forme de vânzare, volumul total al timpului cu efectuarea vânzărilor se prelungeşte foarte mult.
- vânzarea pe marginea şoselelor şi străzilor, care presupune asigurarea unor responsabilităţi comerciale din partea producătorului agricol;
- vânzarea în campinguri, care poate fi făcută prin puncte fixe şi mobile.

Formele colective de vânzare directă se referă la crearea de către mai mulţi producători agricoli a unor puncte de vânzare permanente sau sezoniere. Aceasta constituie principala formă de vânzare directă spre care se tinde.
Criteriile organizatorice ale acestei forme de vânzare pot fi generate de existenţa unor: cooperative, un grup de cooperative, grupuri de producători agricoli cu interese comune, societăţi comerciale cu responsabilitate limitată, asociaţii simple şi specializate ale producătorilor agricoli etc.

Avantajele unor astfel de forme colective de vânzare directă pot fi considerate următoarele: existenţa unui sortiment larg de produse agro-alimentare destinate vânzării; prin amplasarea unor puncte de vânzare în zone importante de consum, are loc o valorificare mai bună a produselor agricole; o bună organizare a activităţi comerciale; posibilitatea unor adaptări mai uşoare la noile cerinţe ale comerţului; finanţarea activităţii curente şi de investiţii este mai uşoară.
Pot fi semnalate şi anumite inconveniente legate de: solicitarea unor investiţii, cu referire, în special, la închirierea şi/sau cumpărarea localului; existenţa unor riscuri privitor la apariţia unor niveluri ridicate ale cheltuielilor de funcţionare; rezolvarea greoaie a unor probleme privind gestiunea stocurilor şi cantităţilor de produse nevândute; riscurile implicate de schimbarea statutului fiscal.

Totodată, formele colective de vânzare pot utiliza, procedeele publicitare, frecvent întâlnite la producătorii agricole, care practică vânzarea directă, şi anume: presa locală, transmisiunile locale radiofonice, panouri publicitare amplasate pe drumuri publice, vizitele în cadrul diferitelor expoziţii agricole, cu organizare de degustări, anunţuri sonore în cadrul diferitelor puncte de vânzare etc.

Autor: ing. Ioan Costin