Exclusiv
Publicat in: Stiri
Nu au prea multe subvenţii, nu au pieţe de desfacere sigure, dar cel mai trist este faptul că nu au informaţii care i-ar putea ajuta. Este vorba de fermierii vasluieni. Mulţi dintre ei au pierdut în acest an sume importante de bani fiindcă nu au ştiut cum merge bursa cerealelor.
„Informaţia este vitală în orice domeniu. Anul acesta, zeci de fermieri au pierdut sume importante de bani, fiindcă au vândut prea repede grâul. Dacă s-ar fi uitat pe bursă şi ar fi citit site-urile de specialitate din Franţa, Rusia, ar fi realizat că preţul la grâu va creşte. E drept că au vândut forţaţi şi de datorii, dar dacă ar mai fi aşteptat un pic, profitul s-ar fi dublat. După recoltat au vândut cu 40 de bani / de grâu şi acum preţurile au sărit de 70 de bani”, declarat pentru Evenimentul Vasile Iulian, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui.

Situaţia s-ar putea repeta şi la floarea-soarelui, motiv pentru care agricultorii sunt sfătuiţi să se informeze din timp. Până acum, din cele 37.000 de ha s-au recoltat în jur de 40 la sută , iar producţiile obţinute sunt de 1.936 de kg/ha.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h


Vor fi şi producţii record la porumb. „Cei care au cultivat porumb certificat şi au respectat tehnologiile vor avea producţii de până la 10 tone pe hectar. De foarte mulţi ani nu au mai avut astfel de recolte. E important însă şi aici să se verifice bursele, să ştie când trebuie să vândă şi când să mai aştepte. Oricât de bun gospodar ar fi un fermier, cu riscul de a mă repeta, spun că fără informaţii nu pot deveni performanţi”, ne-a mai spus Vasile Iulian.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Concurs pentru ocuparea functiei de director al DSVSA Vaslui
Concurs pentru ocuparea functiei de director al DSVSA Vaslui
La conducerea institutiei se afla acum medicul veterinar Costel Nita, numit interimar in functia de...
Adrian Porumboiu: Am peste 2000 de vaci care asigura materia prima pentru fabrica de lapte Ilvas din judetul Vaslui
Fermele Agrocomplex Bârlad şi Comcereal Vaslui, controlate de omul de afaceri Adrian Porumboiu,...
Vaslui: Sute de fermieri nu pot primi subvenţiile pentru că au datorii la bugetul local
Aproape 400 de fermieri din judeţul Vaslui au pierdut subvenţia pe cap de bovină, acordată de...
Tutunul, sfecla de zahar si soia ar putea salva agricultura judetului Vaslui
În urmă cu 20 de ani, pe terenurile arabile din judeţul Vaslui nu se întâlneau doar culturi de...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton