Asociaţia Micilor Producători de Vinuri din Republica Moldova va fi prezentă, prin intermediul câtorva dintre membrii săi, la Târgul Internaţional de Vinuri "GoodWine", care se va desfăşura în perioada 11-13 martie 2011, la "World Trade Plaza", Hotel "Pullman", din Bucureşti. Angelica Iva, directorul general al "Proactive Business Communication" - organizatorul evenimentului - a precizat pentru Bursa că micii producători moldoveni se află pentru prima dată la acest târg.
Tot în premieră vor fi expuse la "GoodWine" şi unele vinuri produse la Huşi, ne-a mai precizat doamna Iva, adăugând: "Avem şi producători care au mai participat la târgul organizat de noi, dar sunt şi firme care vin pentru prima dată. Spaţiul destinat expoziţiei este contractat în proporţie de 80%, însă este ofertat în totalitate. Mai aştept, încă, răspunsuri. Recent m-am întâlnit cu reprezentanţii companiei < Lerida >, care importă vinuri din mai multe ţări cu tradiţie. De asemenea, aşteptăm răspuns de la o societate din Bulgaria".
Vinurile care vor fi prezente la cea de-a cincea ediţie a acestei manifestări provin din România, Franţa, Italia, Bulgaria, Spania, Australia, Argentina, Africa de Sud, California.
Totodată, în spaţiul dedicat show-urilor gastronomice, mai multe restaurante şi şcoli de bucătari din ţară şi străinătate vor găti preparate care pot fi asociate cu vinurile prezente în târg.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Totodată, în spaţiul dedicat show-urilor gastronomice, mai multe restaurante şi şcoli de bucătari din ţară şi străinătate vor găti preparate care pot fi asociate cu vinurile prezente în târg.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News