Metode agrotehnice de distrugere a buruienilor

Pentru combaterea buruienilor în culturile ecologice, în absenţa erbicidelor se foloseşte prăşitul (mecanic sau manual) împreună cu mai multe metode agrotehnice. Astfel, metoda provocaţiei şi metoda epuizării sunt mijloace eficace de eliminare a buruienilor din culturi, pentru care fermierii folosesc raţional şi planificat lucrările solului.

Metoda provocării, ideală pentru combaterea buruienilor cu înmulţire prin seminţe

Metoda provocării sau provocaţiei presupune intrarea în câmp cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea stratului superficial de sol. Lucrarea stimulează germinaţia seminţelor de buruieni (de aceea se mai numeşte şi semănatul fals) existente în sol. După apariţia acestora, la un interval de 3 săptămâni, lucrarea se repetă pentru a distruge buruienile apărute şi pentru a stimula iarăsi seminţele din sol să germineze.

Este important ca între două intrări în câmp să existe cel puţin câteva zile ploioase, care vor stimula germinaţia. De asemenea, intervalul nu trebuie să fie prea mare, pentru a nu lăsa buruienile apărute să înflorească. Acestea trebuie distruse în primele etape de vegetaţie.

Pentru eficacitate maximă, lucrarea cu grapa cu discuri se repetă de 4-5 ori.

Metoda epuizării combate buruienile cu înmulţire vegetativă

Prin metoda epuizării se combat buruienile perene care se înmulţesc vegetativ. Principiul este similar metodei provocării şi constă în lucrarea superficială a solului cu grapa cu discuri, dar se face la un interval mai scurt, de 1-2 săptămâni. Prin lucrarea solului lăstarii tineri sunt tăiaţi, iar buruienile consumă resurse pentru apariţia altor lăstari. Prin repetarea lucrării, în cele din urmă rizomii şi rădăcinile buruienilor perene se epuizează şi plantele dispar.

O altă variantă a metodei epuizării constă în alternarea discuirii cu o arătură adâncă, pentru distrugerea speciilor cu organe vegetative care se dezvoltă în profunzime.

Iată lista buruienilor care pot fi combătute prin metoda epuizării:

• pir târâtor (Agropyron repens)
• pir gros (Cynodon dactylon)
• costrei (Sorghum halepense)
• trestie (Phragmites communis)
• papură (Typha latifolia)
• pipirig (Juncus inflexux)
• urda vacii (Cardaria draba)
• pălămidă (Cirsium arvense)
• volbură (Convolvulus arvensis)
• alior (Euphorbia cyparissias)
• susai (Sonchus arvensis)
• mărul lupului (Aristolochia clematitis)
• sângele voinicului (Lathyrus tuberosus)
• linariţă (Linaria vulgaris)
• boz (Sambucus ebulus)
• coada calului (Equisetum arvense)
• măcriş (Rumex acetosella)

Metodele agrotehnice descrise se pot aplica în cazul culturilor prăşitoare (porumb, floarea soarelui), sau în cazul livezilor şi podgoriilor în care solul se menţine ca ogor negru.

O metodă combinată a celor două se poate folosi vara, după recoltarea rapiţei şi cerealelor păioase, sau după recoltarea furajerelor precum mazăre, borceag. Imediat după recoltare se execută o arătură normală, după care, la intervale surte de timp, se execută două discuiri, pe direcţii perpendiculare.

Dezavantajul metodelor agrotehnice de combatere a buruienilor constă în consumul de timp şi combustibil, precum şi în efectele negative asupra structurii solului (compactarea solului).