Publicat in: Diverse
Fonduri europene pentru biodiversitate si ecosisteme
Ministrul Fondurillor Europene, Eugen Teodorovici, a semnat luna aceasta trei noi programe prin care Romania va atrage granturi SEE si norvegiene.
Romania se afla pe lista celor 15 tari central si este-europene care beneficiaza de Acordul pentru Spatiul Economic European (SEE). Principalul donator al acestor fonduri este Norvegia, alaturi de Islanda si Liechtenstein. Obiectivele majore ale granturilor SEE si norvegiene sunt reducerea disparitatilor sociale si economice in Spatiul Economic European, respectiv intarirea relatiilor bilaterale dintre statele donatoare si cele beneficiare.

Astfel, potrivit Ministerului Fondurilor Europene, prin programul 'Biodiversitate si Serviciile Ecosistemelor' sunt alocate Romaniei fonduri nerambursabile in valoare de 15 milioane de euro. Finantarile vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte dedicate obiectivului general de oprire a pierderii biodiversitatii in Romania.

De asemenea, programul 'Reducerea Substantelor Periculoase' beneficiaza de granturi in valoare de zece milioane de euro destinate finantarii de proiecte care vizeaza prevenirea efectelor adverse ale substantelor si deseurilor chimice periculoase asupra mediului.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci


Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI   Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren   Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...

Oferta Speciala
valabila 48h


Ambele programe vor fi implementate de Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice iar beneficiarii acestor fonduri vor fi organizatiilor non-guvernamentale si institutiile publice din domeniu.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Fonduri europene 2023: Pregatirea proiectelor
Fonduri europene 2023: Pregatirea proiectelor
Datorita criteriilor de selectie gandite de MADR, unele categorii de fermieri au sanse mai mari...
Fonduri europene 2023. Cand ajung banii in conturile fermierilor?
Fonduri europene 2023. Cand ajung banii in conturile fermierilor?
Potrivit celor mai noi declaratii ale oficialilor, primele apeluri pentru proiecte vor incepe din...
AFIR: Noi interventii cu fonduri europene
AFIR: Noi interventii cu fonduri europene
Noile domenii de interventie introduse sunt:   - DR-15 – Investitii in...
MADR: Sesiunile de depunere proiecte pentru fonduri europene, amanate
MADR: Sesiunile de depunere proiecte pentru fonduri europene, amanate
Este vorba de Masura 2 „Servicii de consiliere privind masuri zoosanitare de prevenire si...

Ultima ora

Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
De multe ori, schimbarea nu apare peste noapte. In zilele foarte calde, de exemplu, vacile...
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Particularitatile relieful judetului Brasov Relieful judetului Brasov, extins de la pajistile...
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Stabileste categorii clare pentru actele fermei Primul pas este sa separi documentele in...
Chiuvete din inox profesionale: cele mai cool modele pentru bucatarii mari si mici
Chiuvete din inox profesionale: cele mai cool modele pentru bucatarii mari si mici
Popularitatea acestor produse nu se datoreaza exclusiv aspectului modern. In realitate, tot mai...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton