Publicat in: Diverse
Romania a incheiat noua dosare pe agricultura de la preluarea presedintiei  Consiliului UE
MADR a organizat o conferinta de presa pentru a prezenta bilantul primei luni la presedintia consiliului UE.
Romania a inchis pana in prezent noua dosare in agricultura, din cele 29 pe care le-a preluat de la presedintia austriaca, desi angajamentul a fost de numai patru dosare dupa cum a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, intr-o conferinta de presa.
 
„Sunt 29 de dosare, din care 11 sunt dosare non-legislative si pe care le-am stabilit etapa cu etapa unde vom ajunge, programandu-ne ca sa inchidem si comunicand la Bruxelles, in consonanta cu expertii de la Consiliul Uniunii Europene, care dosare le putem inchide. Am stabilit in ce etapa se afla dosarele pe care le preluam de la presedintia austriaca, care sunt posibilitatile noastre de realizare si ce termen putem prevedea pentru finalizarea dosarelor. Din programul acesta bine structurat, asezat, urmarit, de aici, de Guvern, de catre Reprezentanta permanenta, am reusit ca in agricultura, fata de cele patru dosare pe care noi nadajduiam sa le inchidem, sa realizam pana la aceasta data noua dosare. Si dosare grele, care au presupus foarte multa munca, zi si noapte”, a spus Daea.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
3 culturi profitabile - Goji Merisoare Aronia


Fa-ti propria afacere cultivand trei arbusti miraculosi care te pot imbogati   Cine nu a aflat de efectele absolut miraculoase pentru sanatate ale merisorului Dar de cele ale fructelor de Goji sau Aronia Si daca nu ai aflat inca iti spunem noi Aceste fructe mici sunt cotate ca super-alimente fiind unele dintre cele mai puternice...

Oferta Speciala
valabila 48h

Ministrul Agriculturii a reamintit ca o problema deosebit de importanta in perioada in care Romania detine presedintia Consiliului UE este aceea de a contura si conceptul Politicii Agricole Comune.
 
„Din 2021 se schimba profund Politica Agricola Comuna, se schimba ca si concept, ca si instrumente, ca si mecanisme. Motiv pentru care, in paralel cu definirea acestui concept in Ministerul Agriculturii, prin ordin al ministrului, se lucreaza la instrumentele necesare pentru a putea fi validate prin acte normative, in asa fel incat din 2021 sa putem raspunde la noile cerinte ale PAC”, a precizat seful MADR.
 
Acesta a mai explicat ca Politica Agricola Comuna are trei paliere importante -  planul strategic, finantarea, gestionarea si monitorizarea si guvernanta nationala, modificarea Regulamentului 1308 legat de organizarea comuna de piata.
 
„In toate aceste domenii avem rezultate foarte bune, in sensul ca, preluand de la presedintia Austriei, am inaintat pe text din punct de vedere al interpretarii unitare la nivelul statelor membre. Aceasta munca pe care o desfasuram noi o desfasuram zilnic cu experti din tarile care compun UE, pana noaptea tarziu. Noaptea s-a transformat in zi, pentru ca este extrem de important sa inaintam. Aceasta realizare merita sa fie cunoscuta de populatie si de mass media, pentru ca a fost o serie intreaga de semne de intrebare privind capacitatea noastra de a prelua presedintia Consiliului UE si a ne onoara de aceasta obligatie care revine din tratatul de functionare al UE, pe proceduri foarte clare”, a mai declarat ministrul Agriculturii.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

MADR: Registrul online privind circulatia si destinatia terenurilor agricole situate in extravilan
MADR: Registrul online privind circulatia si destinatia terenurilor agricole situate in extravilan
In acest sens, aplicatia ofera posibilitatea initierii procedurilor prevazute de Legea nr....
MADR: Schema de energie se prelungeste
MADR: Schema de energie se prelungeste
Noul termen limita pentru depunerea proiectelor este 15 ianuarie 2024.   "Deja...
MADR: Derogare la GAEC 7 si GAEC 8
MADR: Derogare la GAEC 7 si GAEC 8
Conform secretarului de stat, Adrian Pintea, anuntul oficial pare a fi doar o chestiune de timp,...
Bruxelles: Petre Daea discuta teme importante pentru producatorii agricoli din Romania
Bruxelles: Petre Daea discuta teme importante pentru producatorii agricoli din Romania
Ministrii vor discuta despre situatia pietelor, bioeconomie, etichetarea mierii, directiva...

Ultima ora

Sprijin de 75.000 euro pentru micii fermieri
Sprijin de 75.000 euro pentru micii fermieri
Micii fermieri din Romania beneficiaza, incepand cu 2026, de un sprijin financiar semnificativ...
Dudul (Morus): caracteristici, cultivare si beneficii pentru sanatate
Dudul (Morus): caracteristici, cultivare si beneficii pentru sanatate
Speciile de dud   Genul Morus cuprinde peste 10 specii, insa in practica agricola si...
Sfaturi practice pentru exploatarea corecta a unei sere de gradina
Sfaturi practice pentru exploatarea corecta a unei sere de gradina
Pentru gradinarii aflati la inceput de drum sau pentru cei care vor sa-si imbunatateasca...
Orizont Apicol: Reconstructia apiculturii romanesti prin tehnologie si dialog la Targurile Apicole din 2026
Orizont Apicol: Reconstructia apiculturii romanesti prin tehnologie si dialog la Targurile Apicole din 2026
In acest context geopolitic fragil, circuitul de targuri apicole 2026 devine singura...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton